Creştere impresionantă de 123% a prezenţei în diaspora faţă de primul tur al prezidenţialelor

Autor: Andreea Tobias Postat la 18 mai 2025 21 afişări

Creştere impresionantă de 123% a prezenţei în diaspora faţă de primul tur al prezidenţialelor

Diaspora românească a răspuns mult mai puternic la urne în primele două zile ale celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, înregistrând o creştere impresionantă de 123% faţă de primul tur, arată o analiză IRES.

Datele indică o redistribuire semnificativă a dinamicii de vot în afara ţării, cu o prezenţă constantă pe parcursul întregii zile.

Marea Britanie conduce în topul ţărilor cu cei mai mulţi votanţi, urmată de Germania, Italia, Republica Moldova, Spania şi Franţa.

Surprize notabile vin din Ungaria, unde prezenţa aproape s-a triplat comparativ cu primul tur, dar şi din Elveţia, Olanda şi Statele Unite, toate înregistrând o mobilizare mult mai puternică a electoratului român.

Din perspectiva demografică, s-a observat o dublare a prezenţei la urne în rândul femeilor cu vârste între 25 şi 44 de ani faţă de primul tur, ceea ce sugerează o schimbare în comportamentul electoral al acestui segment.

Rămâne de văzut dacă acest trend ascendent va continua şi în ultima zi de votare din diaspora sau dacă se va repeta modelul din primul tur, când duminica a adus o dinamică mult mai redusă a prezenţei la urne.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
români,
preşedinte,
alegeri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.