Coronavirus: Oficialii din Venezeuela îi numesc pe cei infectaţi „bioterorişti”/ "Este singura ţară din lume în care a avea Covid este o crimă"

Autor: Gabriel Negreanu Postat la 19 august 2020 227 afişări

Venezuelenii care se întorc acasă din alte ţări din America Latină sunt nevoiţi să stea în camere aglomerate cu mâncarea, apa şi măştile raţionalizate. Ei sunt ţinuţi sub pază militară săptămâni sau luni pentru teste de coronavirus sau tratamente cu medicamente neprobate, potrivit interviurilor cu deţinuţii şi videoclipurile apărute în presă, scrie Mediafax. 

„Ne-au spus că suntem contaminaţi şi suntem vinovaţi că am infectat ţara”, a spus pentru New York Times,  Javier Aristizabal, o asistentă din Capitală, Caracas, care spune că a petrecut 70 de zile în centre după ce s-a întors din Columbia în martie.

Într-un oraş important, San Cristóbal, activiştii de partid marchează casele familiilor bănuite de a avea virusul cu plăci, au spus locuitorii. Într-un alt oraş, Maracaibo, poliţia patrulează pe străzi în căutarea venezuelenilor care au reintrat în ţară fără aprobare oficială. Politicienii din opoziţia locală ale căror circumscripţii înregistrează un focar spun că sunt ameninţaţi cu urmărirea penală.

"Aceasta este singura ţară din lume în care a avea Covid este o crimă", a declarat Sergio Hidalgo, un activist din opoziţia venezuelean.

Pe măsură ce pandemia a afectat ţările vecine mult mai pregătite decât sistemul medical în paragină din Venezuela, Maduro a adoptat o abordare liniară, tratând coronavirusul ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale care ar putea destabiliza naţiunea sa şi să-i pună în pericol puterea.

„Pandemia prezintă în mod clar o ameninţare pentru guvern, deoarece arată precaritatea resurselor sale”, a spus John Magdaleno, un politolog venezuelean din Caracas pentru New York Times. „Prioritatea nu este de elimina pandemia. Este o supravieţuire politică pe termen scurt", a mai preziat acesta.

Medicii şi jurnaliştii care au pus la îndoială statisticile oficiale spun că au fost ameninţaţi. Cel puţin 12 medici şi asistente venezuelene au fost reţinuţi pentru că au făcut comentarii publice cu privire la coronavirus, potrivit sindicatelor medicale.

Migranţii venezueleni care se întorc acasă după ce şi-au pierdut locul de muncă în străinătate în urma pandemiei sunt vizaţi în special de politicile lui Manduro.

Potrivit guvernului columbian, aproximativ 95.000 de venezuelani s-au întors în ţara de origine din martie, iar 42.000 îşi aşteaptă rândul de-a lungul graniţei.

Doar 1.200 au voie să se întoarcă în fiecare săptămână prin puntele de trecerea principale ale frontierei, în conformitate cu regulile impuse de guvernului venezuelean, forţându-i pe mulţi să aştepte luni în taberele improvizate.

Pe Twitter, forţele armate din Venezuela au îndemnat populaţia să raporteze aşa-numiţii bioterorişti, referindu-se la venezuelenii care au evitat controalele guvernamentale la frontieră şi s-au întors acasă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Venezuela,
covid,
coronavirus,
bioteroristi,
carcas,
medici

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.