Compania care operează Glovo în Italia, plasată sub control judiciar pentru exploatarea curierilor

Autor: Victor Dan Stephanovici Postat la 10 februarie 2026 5 afişări

Parchetul din Milano a dispus plasarea sub control judiciar a Foodinho SRL, societatea care gestionează serviciul de livrări Glovo în Italia, într-o anchetă ce vizează exploatarea curierilor.

Compania care operează Glovo în Italia, plasată sub control judiciar pentru exploatarea curierilor

Foodinho SRL, compania care operează Glovo pe piaţa italiană, a fost plasată sub control judiciar de Parchetul din Milano. Măsura presupune desemnarea unui administrator judiciar care să supravegheze activitatea conducerii. Scopul este de a opri şi corecta practicile considerate ilegale, fără a înlocui actualul management, arată Il Post.

În acelaşi dosar este investigat şi administratorul unic al Foodinho, spaniolul Oscar Pierre, acuzat că ar fi organizat un sistem de muncă bazat pe exploatarea curierilor.

Potrivit procurorilor, Foodinho ar fi gestionat un model de lucru care a afectat mii de rideri, aproximativ 40.000 la nivel naţional, dintre care în jur de 2.000 activează în zona oraşului Milano. Anchetatorii susţin că veniturile lunare ale curierilor erau foarte reduse, situate, în medie, între 700 şi 1.200 de euro, în condiţiile unui volum mare de muncă.

Riderii ar fi efectuat zilnic între 10 şi 25 de livrări, fiecare fiind plătită cu aproximativ 2,50 euro. Pentru unii, programul de lucru ajungea la 12 ore pe zi, timp de şase sau chiar şapte zile pe săptămână. Activitatea era monitorizată constant prin intermediul aplicaţiei, folosind sisteme de geolocalizare, iar orice întârziere sau oprire era semnalată imediat, curierii fiind contactaţi pentru explicaţii.

În acelaşi timp, costurile şi riscurile legate de bicicletele folosite pentru livrări erau suportate integral de lucrători.

În documentele anchetei se arată că aceste condiţii ar fi fost impuse profitând de situaţia de vulnerabilitate economică a riderilor.

Foodinho este o societate italiană fondată în 2015 şi este deţinută integral de Glovo. La rândul său, Glovo este controlată de Glovoapp23 SA, cu sediul la Barcelona, iar 83% din acţiuni aparţin grupului german Delivery Hero. Procurorii au precizat că, în acest stadiu al anchetei, companiile-mamă nu sunt vizate de investigaţia deschisă la Milano.

Măsura a fost dispusă de procurorul Paolo Storari, cunoscut pentru anchetele din ultimii ani care au vizat mari companii din domenii precum moda, logistica sau retailul, acuzate că nu au prevenit exploatarea sau munca ilegală în propriile lanţuri de producţie.

Spre deosebire de administrarea judiciară, care presupune înlocuirea conducerii unei companii, controlul judiciar este considerat o măsură mai puţin invazivă. În acest caz, conducerea rămâne în funcţie, dar este supravegheată de administratori judiciari. Aceştia au sarcina de a modifica practicile considerate ilegale şi de a corecta organizarea muncii.

Ancheta se bazează şi pe declaraţiile mai multor rideri care au lucrat pentru Foodinho în Milano. Aceştia au relatat dificultăţi constante în a-şi asigura un trai decent şi presiunea exercitată de sistemul de monitorizare prin aplicaţie. De asemenea au mai reclamat lipsa unei protecţii reale în caz de accident sau boală. Unii au descris chiar un climat de control permanent, în care orice abatere de la ritmul impus genera intervenţii imediate din partea companiei.

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
glovo,
exploatare,
curieri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.