Comisia Europeană schimbă TONUL la adresa României: Urmărim îndeaproape şi cu preocupări din ce în ce mai mari evoluţiile din România

Postat la 04 iulie 2018 115 afişări

Comisia Europeană arată, într-un punct de vedere remis agenţiei MEDIAFAX, că urmăreşte cu tot mai mare îngrijorare evoluţiile din România şi transmite că nu va ezita să treacă la acţiuni unde va fi necesar pentru asigurarea compatibilităţii cu tratatele europene.

Comisia Europeană schimbă TONUL la adresa României: Urmărim îndeaproape şi cu preocupări din ce în ce mai mari evoluţiile din România
Comisia Europeană schimbă TONUL la adresa României: Urmărim...

"Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape şi cu preocupări din ce în ce mai mari evoluţiile din România. Noi, la fel ca şi alţi parteneri internaţionali şi state membre, am subliniat în mod repetat că lupta împotriva corupţiei şi asigurarea unei justiţii independente şi profesioniste au o importanţă foarte mare. Aceasta este şi esenţa rapoartelor MCV. Este crucial pentru România să intensifice eforturile şi să evite regresele de la realizările înregistrate în trecut", se arată într-un răspuns al unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene, remis MEDIAFAX.

"În acest context, urmărim îndeaproape reformele în sistemul judiciar şi ale codurilor penale din România. Observăm că reforma Codului Penal a fost adoptată de Parlamentul român. Vom examina versiunile finale ale acestor legi pentru a observa compatibilitatea cu reglementările relevante ale UE în domeniul justiţiei penale şi cu standardele internaţionale. În calitatea de garant al tratatelor europene, nu vom ezita să trecem la acţiune unde va fi necesar pentru a asigura această compatibilitate", mai transmite sursa citată.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul care aduce modificări la Codul penal, cu 167 de voturi pentru 97 împotrivă, 19 abţineri, în calitate de for decizional, după ce marţi iniţiativa a trecut de Senat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

De ce au început companiile din România să-şi dezvăluie unul dintre cel mai bine păstrate secrete De ce au început companiile din România să-şi dezvăluie unul dintre cel mai bine păstrate secrete

Au cele mai mari facturi de salarii din economie, iar bugetele lor de personal reprezintă 10% din suma tuturor salariilor plătite în România. Împreună, au aproape 500.000 de angajaţi şi le oferă acestora, în medie, un salariu de 3.850 de lei net pe lună, cu 45% mai mult decât salariul mediu de la nivelul întregii economii. Cine sunt angajatorii care oferă cele mai mari salarii?

vezi continuarea
ZF.ro
ALERTA ALIMENTARĂ! Toată lumea care a cumpărat PRODUSUL trebuie să îl ducă înapoi şi să NU ÎL CONSUME. Acesta conţine DIOXID DE SULF, nedecarat pe etichetă ALERTA ALIMENTARĂ! Toată lumea care a cumpărat PRODUSUL trebuie să îl ducă înapoi şi să NU ÎL CONSUME. Acesta conţine DIOXID DE SULF, nedecarat pe etichetă
Oraşul din România care a ”ŞTERS” Bucureştiul de pe hartă. A luat faţa Capitalei de departe şi a urcat pe primul loc
ProMotor.ro
Atenţie şoferi. Ce se întâmplă dacă pui AVARIILE ca să mulţumeşti, în trafic Atenţie şoferi. Ce se întâmplă dacă pui AVARIILE ca să mulţumeşti, în trafic
MARTORII din bord care anunţă DEZASTRUL. Orice şofer ar trebui să-i ştie
STRĂMOŞUL Daciei româneşti a primit o dotare care îl face de neoprit pe price tip de teren - VIDEO
Descopera.ro
Cum se descurcau cavalerii în armură într-o PROBLEMĂ intimă Cum se descurcau cavalerii în armură într-o PROBLEMĂ intimă
ROLUL neştiut al clitorsului. TOTUL stă în evoluţia speciei
PERICOLUL URIAŞ din cel mai folosit produs de către români. Anunţul făcut public astăzi de OMS
Go4it.ro
Este cel mai SCUMP iPhone şi cel mai rapid? Rezultatele unor TESTE reale s-ar putea să te surprindă Este cel mai SCUMP iPhone şi cel mai rapid? Rezultatele unor TESTE reale s-ar putea să te surprindă
Iată cum arată telefonul PLIABIL de la SAMSUNG, cel mai SCUMP model al companiei de până acum
Primul telefon cu ecran complet, o SĂPTĂMÂNĂ de baterie şi cameră robotizată! Este produs de un popular brand AMERICAN
Csid.ro
Secreţia vaginală: când indică anumite boli Secreţia vaginală: când indică anumite boli
Sumarul de urină: ce presupune şi de ce trebuie făcut
Anul Porcului: horoscop chinezesc 2019

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.