CNA a decis că două spoturi pentru vopseaua Oskar, în care este folosită o pisică, nu încalcă legea - VIDEO

Autor: Madalina Cerban Postat la 26 martie 2015 96 afişări

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, două spoturi publicitare la vopseaua lavabilă Oskar, în care este folosită o pisică albă, constatând însă că în acest caz nu este încălcată legislaţia audiovizualului.

CNA a primit peste 30 de reclamaţii în privinţa acestor două spoturi, de la telespectatori îngrijoraţi de soarta pisicii folosite în spoturile respective, dar şi de la Fundaţia Vier Pfoten. În aceste spoturi, un bărbat pare că foloseşte o pisică albă pentru a şterge un perete murdar cu vin.

După ce a vizionat cele două spoturi, Consiliul a analizat şi punctul de vedere al Consiliului Român pentru Publicitate (RAC).

Potrivit Laurei Frunzeti, directorul executiv al Consiliului Român pentru Publicitate, Comitetul Etic al RAC a analizat spotul Oskar în şedinţa din 4 martie şi a constatat că nu s-a încălcat în acest caz Codul de practică în publicitate.

"Comitetul Etic al RAC a analizat spotul, s-a constatat faptul că apare un animal în carne şi oase, dar, în momentul în care se aud acele mieunături ale animalului, este utilizată o jucărie de pluş. S-a făcut specificarea de către cei care au produs acest spot că nu a fost vătămat niciun animal în timpul filmărilor. Am fost asiguraţi de faptul că pe fundalul sonor a fost utilizată o înregistrare dintr-o bază de date generale (...) În acest context şi luând în calcul că a fost utilizată o tehnică de exagerare pentru a sublinia felul în care se poate curăţa această vopsea, Comitetul Etic a ajuns la concluzia că nu se încalcă prevederile Codului de practică în publicitate", a declarat Laura Frunzeti, în şedinţa CNA de joi.

Deşi membrii CNA au considerat că în cazurile celor două spoturi publicitare Oskar nu s-a încălcat legislaţia audiovizualului, membrul Răsvan Popescu a atras atenţia că un copil care vede la televizor respectivele clipuri nu înţelege că este vorba despre o jucărie de pluş şi nu despre o pisică adevărată.

"Un copil nu înţelege deloc că e o jucărie. Chiar dacă nu e cruzime reală, el nu va şti ca acolo e o butaforie. Niciun copil nu înţelege acest lucru", a spus Răsvan Popescu.

"Şi dacă are o pisică acasă, face la fel cu ea", a spus şi membrul CNA Florin Gabrea.

Membrii CNA Radu Herjeu şi Dorina Rusu au spus că nu se poate pune problema unei eventuale interziceri a difuzării acestor spoturi publicitare.

"Mie mi s-a părut o reclamă amuzantă", a spus Herjeu, precizând că responsabilitatea privind vizionarea la televizor a programelor trebuie să fie în primul rând a părinţilor în cazul copiilor.

La rândul său, Dorina Rusu a spus că CNA nu poate să interzică un spot publicitar doar pentru că acesta poate fi considerat de "prost gust" de anumiţi telespectatori. "În acest caz ar trebui să interzicem 99% din ce apare pe ecran", a spus Rusu.

Însă Răsvan Popescu a spus că nu se pune problema interzicerii acestor spoturi publicitare. "Acesta e un indicator că în societate există o sensibilitate la temele astea (privind animalele, n.r.) (...) Cred că, auzind această dezbatere, cei care fac asemenea spoturi vor fi în viitor mai atenţi", a mai spus Popescu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CNA,
OSKAR,
PISICĂ
/actualitate/cna-a-decis-ca-doua-spoturi-pentru-vopseaua-oskar-in-care-este-folosita-o-pisica-nu-incalca-legea-video-14062528
14062528
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.