Clujenii îi pot scrie direct primarului Emil Boc despre lucrurile care îi enervează în oraş: ”Am luat decizia de a propune clujenilor şi o altă modalitate de comunicare cu cetăţenii”

Postat la 15 ianuarie 2019 195 afişări

Primarul Emil Boc a lansat, marţi, o adresă de mail la care locuitorii municipiului Cluj-Napoca îi pot semnala lucruri mărunte care îi enervează în oraş şi care vor fi soluţionate în urma intervenţiei rapide a edilului, în prima zi primind câteva zeci de mesaje, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Clujenii îi pot scrie direct primarului Emil Boc despre lucrurile care îi enervează în oraş: ”Am luat decizia de a propune clujenilor şi o altă modalitate de comunicare cu cetăţenii”

Emil Boc a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că el singur are acces şi parolă la adresa respectivă şi că redirecţionează mesajele serviciilor de specialitate din Primăria Cluj-Napoca.

”Am luat decizia de a propune clujenilor şi o altă modalitate de comunicare cu cetăţenii, alături de aplicaţia MyCluj, de sesizările pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, de cele pe Facebook, astfel încât am înfiinţat o adresă de email, lucruricaremaenerveaza@yahoo.com, la care doar eu am acces şi doar eu am parola. Îi invit pe clujeni să scrie lucruri punctuale, mărunte, care îi enervează în oraş, pe care le-au văzut şi îi deranjează şi care pot fi îmbunătăţite repede, cu bani puţini. Eu sunt cel care redirecţionez aceste sesizări către serviciile de specialitate din primărie şi cărora le cer rezolvarea lor. Voi prezenta lunar un raport asupra sesizărilor, ce profil au şi câte au fost rezolvate”, a spus Boc.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cluj,
cetateni,
comunicare,
decizie,
emil boc,
modalitate

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.