Ciprian Ciucu, susţinut de REPER, partidul fondat de Dacian Cioloş

Autor: Rares Mustata Postat la 17 noiembrie 2025 19 afişări

Ciprian Ciucu, candidatul PNL la alegerile parţiale locale din Bucureşti, este susţinut de Partidul REPER, formaţiune înfiinţată de Dacian Cioloş. Liberalul a subliniat că parteneriatul se va extinde pe durata întregului mandat de Primar General, nu doar în timpul campaniei electorale.

Ciprian Ciucu, susţinut de REPER, partidul fondat de Dacian Cioloş

Partidul REPER a anunţat susţinerea candidaturii lui Ciprian Ciucu la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti. Protocolul de colaborare a fost semnat luni de către candidatul liberal şi Iulian Hatmanu, copreşedinte REPER Bucureşti.

„În ultimii ani, Ciprian Ciucu a demonstrat, în sectorul 6, că poate transforma o administraţie care nu a lucrat pentru cetăţeni într-una funcţională, profesionistă şi orientată către rezultate. Susţinerea oferită de REPER se bazează pe un parteneriat solid, construit pe valori comune, obiective clare şi angajamente clare”, a transmis Partidul REPER.

Printre priorităţile asumate în parteneriat se regăsesc: investiţii în mobilitate alternativă, extinderea spaţiilor verzi, modernizarea serviciilor de termoficare, reorganizarea autorităţilor municipale de reglementare şi stimularea unei economii locale dinamice, cu accent pe IMM-uri.

De asemenea, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat luni că îl susţine „fără rezerve” pe candidatul PNL. Pîslaru a descris colaborarea dintre REPER şi Ciucu drept „un moment de maturizare politică”, subliniind că în acest caz nu este vorba de negocieri politice, ci de „valori, competenţe şi viziune pentru Bucureşti”.

Ministrul a afirmat că îl leagă de Ciucu o prietenie de peste două decenii şi l-a prezentat drept „unul dintre cei mai buni specialişti în reforma administraţiei publice din România”.

„Sunt bucureştean de la naştere şi sunt mândru să îl susţin pe Ciprian Ciucu. Mă bucur că Partidul REPER îl susţine. Mult succes!”, a mai spus Pîslaru.

Privind discuţia cu membrii REPER, Ciucu a spus: „A fost o discuţie foarte bună, o discuţie lungă despre principii, despre valori şi despre cum vedem guvernarea Bucureştiului şi vreau să vă spun că mă bazez pe acest partid şi pe membrii lui pentru că sunt zone pe care le acoperă foarte bine, au competenţe în domenii care sunt complementare, să zic aşa, a mie şi echipei mele”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciucu,
colaborare,
reper

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.