Ciprian Ciucu anunţă un nou regulament pentru terasele din Bucureşti
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat lansarea în dezbatere publică a unui nou regulament pentru terasele amplasate pe domeniul public, subliniind că măsura are scopul de a aduce mai multă ordine şi predictibilitate în Bucureşti.
„În această perioadă lucrăm la mai multe regulamente pentru a aduce mai multă ordine şi mai multă predictibilitate în Bucureşti. Prea des, spaţiul public este abuzat: clădirile de patrimoniu sunt împopoţănate, trotuarele sunt ocupate, iar ceea ce ar trebui să fie excepţia ajunge să devină regulă”, a notat pe Facebook, Ciprian Ciucu.
Edilul a transmis că mediul de afaceri se confruntă cu dificultăţi generate de lipsa unor proceduri clare. Potrivit acestuia, procesul de autorizare a teraselor durează prea mult şi este uneori subiectiv.
„În acelaşi timp, mediul de afaceri nu beneficiază de reguli clare. Autorizarea teraselor durează prea mult, şi din vina noastră, a Primăriei, şi este, uneori, arbitrară. Legea nu este aplicată consecvent, conformarea voluntară este sporadică, iar sentimentul general este că fiecare se descurcă după propriile reguli. Un oraş nu poate funcţiona astfel”, a spus primarul.
Oficialul a declarat că regulamentul a fost pus în dezbatere publică după mai multe runde de discuţii cu industria HoReCa şi în urma unei analize a practicilor din alte oraşe europene.
„Am promis un regulament pentru terasele de pe domeniul public. Am lucrat mult la el şi am analizat modul în care procedează alte oraşe civilizate.
Nu este un regulament făcut în debara. Până acum am avut o serie de consultări cu proprietarii de terase, am ascultat puncte de vedere şi am încercat să găsim cele mai bune soluţii”, a susţinut edilul.
„L-am publicat, l-am pus în dezbatere publică şi aşteptăm feedback pentru a-l îmbunătăţi, astfel încât să putem merge mai departe cu adoptarea lui în Consiliul General. Doar aşa putem transforma devălmăşia în rânduială”, a conchis Ciucu.
Urmărește Business Magazin
Urmează Gala Business Magazin Tineri Manageri de Top
16 iunie, ora 18:00
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













