Cine nu este cu noi este împotriva noastră

Postat la 20 decembrie 2018 171 afişări

Adevărul : De ce le permiteţi celor cu probleme penale să facă parte din guvern?

Cine nu este cu noi este împotriva noastră

Codrin Ştefănescu (secretarul general al Partidului): Pentru că putem!

 

Cine se chinuieşte să găsească cheia, trebuie să meargă mult mai în lung prin nămol, până la fapte de mult uitate, în care răul era făcut din plăcere.

 

“Taxa pe lăcomie”. Nu iubesc şi nu urasc vreo bancă, dar povestea mi-a adus aminte de reportajele din copilăria mea ceauşistă când ni se explica: Nu aveţi mâncare, pentru că lacomii au cumpărat foarte multe borcane cu zacuscă şi le-au pitit în cămară (urmau filmări de prin apartamente mici şi îngheţate, cu un raft mic de muraturi şi dulceţuri, cam ce avem şi unii dintre noi azi prin casă).

 

Toată intelighenţia economică a României s-a repezit să explice guvernului ce mare rău face economiei, dacă ordonanţa privind impozitele suplimentare ar intra în vigoare.

 

Un demers complet inutil – Partidul nu este chiar aşa de prost, ca să nu ştie asta.

 

Partidul dă o lecţie de putere şi de umilinţă.

 

“Fac ce vreau”, pentru că pot!

 

Toate comunicatele domniilor voastre, doamnelor, domnilor, îl fac pe şeful Partidului să râdă. Cu cât tremuraţi voi mai mult, cu atât doarme el mai liniştit.

 

V-a făcut! Aţi ridicat vocea? Plătiţi!

 

Groaza voastră este putere lui. Partidul ştie să se răzbune.

 

V-aţi repezit să spuneţi că bugetul e gol. E gol? Păi hai să-l umplem, nu voi aţi zis că e gol?

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
guvern,
adevarul,
probleme,
partid,
gasire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.