Christina Verchere, OMV Petrom: Preţul gazului din România nu va depinde doar de proiectul Neptun Deep, ci de gazul importat în Europa şi de preţul de referinţă european
Preţul gazului din România va fi influenţat în principal de importurile de gaz natural lichefiat (LNG) şi de TTF (title transfer facility), principala bursă europeană de gaze, care funcţionează ca referinţă pentru preţul gazului în întreaga Europă, calculat pe baza cererii şi ofertei. Chiar dacă proiectele locale offshore, inclusiv Neptun Deep, cresc producţia internă, ele vor avea un impact limitat asupra costului final plătit de consumatori, consideră Christina Verchere, CEO-ul OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol şi gaze din România şi principalul producător de energie din Europa de Sud-Est.
„În privinţa preţului, unul dintre factorii posibili poate fi Neptun, dar cel mai important este preţul energiei. În trecut, gazul rusesc seta preţul; acum aproape 50% din gazul din Europa provine sub formă de LNG (gaz natural lichefiat), adică TTF, care determină preţul.
Prognozele globale indică posibilitatea unui excedent de LNG, ceea ce ar putea reduce preţul în Europa. Impactul este global, iar în România va fi influenţat de acest context. Încă nu se ştie dacă, odată cu Neptun, gazul nostru va fi mai ieftin sau mai scump decât TTF; preţul va fi determinat de piaţa LNG”, spune CEO-ul OMV Petrom.
Christina Verchere a fost invitată la ZF Power Summit 2026, cel mai mare eveniment creat de Ziarul Financiar şi dedicat exclusiv sectorului energetic, ajuns la cea de-a cincisprezecea ediţie. Conferinţa a început astăzi, marcând deschiderea celor trei zile de dezbateri concentrate pe infrastructura de distribuţie a energiei, stocare, energie regenerabilă, sectorul nuclear şi rolul strategic al gazului din Marea Neagră pentru economia României.
„Chiar dacă consumul din România va creşte, este posibil să rămână excedent, care probabil va fi exportat. Totuşi, apar noi centrale şi consumatori, deci există potenţial pentru cerere suplimentară. Pe partea de energie electrică, piaţa va continua să crească pe termen lung, pentru că tranziţia energetică înseamnă electrificare şi decarbonizare. În analizele noastre, consumul de energie în România va continua să crească”, adaugă reprezentanta OMV.
Alte declaraţii din timpul evenimentului:
- Suntem foarte ocupaţi, ne aflăm la unul dintre cele mai ridicate niveluri de investiţii, iar anul trecut am anunţat noi investiţii pentru 2026. Am avut bilanţuri foarte puternice pe care le-am folosit pentru investiţii şi plăţi de dividende, ceea ce cred că ne face unici, putând să avem un asemenea nivel de investiţii şi creştere, dar şi un dividend atractiv pentru acţionari.
- Dacă tot cheltui, va trebui să mergi la un moment dat către bănci şi probabil că va sosi şi acest moment, dar momentan n-am ajuns acolo.
- Proiectul merge bine: am început deja forajul primelor sonde pentru zăcământul Pelican şi am avansat inclusiv spre Domino. Sonda de foraj a ajuns acolo şi va fora şase sonde. În plus, platforma se construieşte în Indonezia şi iar structura de susţinere se realizează în Italia.
- Ce se va întâmpla în acest an, pentru ca anul viitor să avem primul gaz, este ca toate componentele proiectului să ajungă în Marea Neagră. Este un proiect foarte internaţional, cu piese construite în mai multe locuri, dar toate vor converge aici, ceea ce va fi o perioadă foarte intensă pentru noi în România. Doar navele de sprijin implicate vor fi aproximativ 50. Suntem în grafic.
- Deşi Romgaz şi noi suntem parteneri în proiect, fiecare îşi comercializează separat produsul; acest lucru este important pentru regulile de concurenţă ale Comisiei Europene. Prin urmare, nu discutăm prea mult despre strategia de vânzare, pentru că, deşi sunt parteneri, rămân şi concurenţă pe piaţă.
- Ca principiu, există dorinţa de a vinde o parte prin contract şi o parte pe piaţa liberă, dar nu dezvăluim procentele din motive evidente. Piaţa europeană are aproximativ 350 miliarde de metri cubi anual, iar regiunea noastră, 25–30 miliarde. Neptun Deep este 8 miliarde, deci e important să vedem proporţiile. Suntem mândri, dar trebuie analizat în context.
- În final, guvernul decide preţurile. Noi credem în piaţa liberă, care permite investiţii corecte pe termen lung. Proiectul Neptun costă 4 miliarde de euro, deci este nevoie să înţelegem piaţa. Intervenţiile trebuie să fie temporare; trebuie protejaţi clienţii vulnerabili, dar economia nu trebuie să suporte costul pentru toată lumea.
- Cred că partea vestică a Mării Negre se deschide cu adevărat din punct de vedere geologic. În activitatea noastră avem trei sonde de explorare în ape adânci pe care urmează să le forăm: două în Bulgaria şi una aici, în România. Probabil că acesta este cel mai amplu program de explorare în ape adânci pe care l-a avut vreodată Petrom şi operăm toate cele trei sonde, fiecare vizând perspective şi oportunităţi diferite.
- Am finalizat prima sondă. În explorare, toată lumea vorbeşte despre şansele de succes, dar există întotdeauna şi riscul eşecului. Prima sondă nu a fost reuşită, însă ne concentrăm acum pe a doua sondă din Bulgaria, care vizează o oportunitate diferită. La finalul programului de foraj Neptun Deep, vom fora şi o sondă de explorare în România.
- Credem că există oportunităţi, dar pentru asta este nevoie de un bilanţ foarte solid, pentru că aceste sonde nu sunt ieftine şi există riscul să nu obţii nimic. Trebuie să fii o companie relativ mare şi să ai capacitatea de a accepta eventuale eşecuri.
- Există o dinamică complicată: lichiditatea ajută, iar traderii contribuie în general la funcţionarea pieţei, însă legislaţia limitează uneori acţiunile acestora. Cred că motivul este că nu ştim exact cum să reglementăm traderii corect. Totuşi, în general, ei au un rol important în buna funcţionare a pieţelor de energie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













