Cererile DNA de reţinere şi arestare a lui Theodor Nicolescu au fost aprobate de către deputaţi
Cererile Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu au fost aprobate de Camera Deputaţilor, cu 174 voturi "pentru" şi 99 "împotrivă".
Conform unor surse din comisia de numărare a voturilor, 280 de deputaţi şi-au exprimat votul în privinţa solicitării DNA.
Dintre acestea, 174 de voturi au fost "pentru" şi 99 "împotrivă". 7 voturi au fost anulate.
În intervenţia sa în plenul Camerei, Theodor Nicolescu a declarat că nu le cere colegilor parlamentari să voteze într-un anume fel, arătând că mai important e ca Parlamentul "să dea un vot aşa cum crede că e drept".
"Nu vă cer să votaţi într-un anume fel, pentru că eu cred că ceea ce e mai important este ca Parlamentul să dea un vot aşa cum crede că e drept, aşa cum crede că e corect. Asta e ceea ce vă cer, doamnelor şi domnilor deputaţi, atât şi nimic mai mult", a spus Nicolescu.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Theodor Nicolescu pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.
Comisia juridică a Camerei a aprobat luni cererile formulate de DNA, pentru cea de reţinere fiind exprimate 14 voturi "pentru", 4 "împotrivă" şi unul anulat, iar în cazul arestării preventive - 13 voturi "pentru" şi 3 "împotrivă".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













