Centrul oftalmologic controlat de familia Moraru a înregistrat anul acesta afaceri de 3,35 mil. euro

Autor: Ioana Matei Postat la 30 aprilie 2017 62 afişări

Centrul Oftalmologic Oculus, controlat de familia de medici oftalmologi Ozana şi Cristian Moraru, a înregistrat anul trecut afaceri de 3,35 mil. euro, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.

Centrul oftalmologic controlat de familia Moraru a înregistrat anul acesta afaceri de 3,35 mil. euro

Oculus numără opt cabinete în care sunt consultaţi şi trataţi zilnic în medie 200-250 pacienţi şi două săli cu trei mese operatorii, unde se efectuează  aproximativ 500 - 550 de interventii chirurgicale si microchirigicale pe lună. Anul acesta, Oculus a înregistrat peste 5.500 de intervenţii chirugicale.

Costul mediu al operaţiilor din cadrul centrului oftalmologic este cuprins între 2.800 şi 3.000 de lei, cu extreme între minima de 600 de lei şi maxima de 5.500 de lei.

Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, Oculus a investit anul acesta aproximativ 250.000 de euro în aparatura medicală. Investiţia a fost direcţionat în special aparatelor necesare chirurgiei transplantului de cornee, cât şi în aparatura necesară consultaţiilor şi explorărilor paraclinice (spre exemplu, tomografie multiplă de pol anterior şi de pol posterior).

Dezvoltarea de anul acesta a vizat şi departamentul de chirurgie oculo-plastică prin specializarea în străinătate a doi medici Oculus, precum şi cel de optică şi lentile de contact, atât ca spaţiu acordat acestei activităţi, cât şi ca diversificare a serviciilor oferite.

Înfiinţat în 1993, Centrul oftalmologic Oculus este prima clinică de microchirurgie oculară din România şi cea mai mare clinică oftalmologică privată din ţară. Numărul angajaţilor Oculus a ajuns anul acesta la 57.

Potrivit unui interviu acordat anterior, afacerea Oculus a început în 1993, într-un cabinet închiriat în cartierul Pantelimon din Capitală. Primele aparate au fost cumpărate de soţii Moraru la mâna a doua cu ajutorul unui partener din Olanda, însă au făcut rapid diferenţa dat fiind că spitalele publice nu aveau astfel de sisteme în dotare. Anul 2001 le-a adus primul milion de euro la capitolul venituri. Ulterior, Ozana Moraru a investit 4,5 milioane de euro în Equestria, unul dintre cluburile de echitaţie din Bucureşti.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.