Cele mai romantice oraşe şi cele mai romantice moduri de a explora un oraş de Valentine’s Day

Autor: Andreea Tobias Postat la 14 februarie 2022 45 afişări

Braşov, Sibiu, Bucureşti şi Cluj-Napoca, alese cele mai romantice oraşe. Aproape 28% dintre participanţii la sondaj spun că obişnuiesc să sărbătorească Ziua Îndrăgostiţilor printr-o ieşire la restaurant. Alţi 20% o petrec acasă cu persoana iubită.

Cele mai romantice oraşe şi cele mai romantice moduri de a explora un oraş de Valentine’s Day

Viaţa socială a oamenilor s-a transformat în ultimii doi ani, pe măsură ce lucrul de acasă pentru o bună parte dintre angajaţi şi distanţarea socială pentru protejarea sănătăţii au devenit noua normalitate. Oamenii au avut mai puţine ocazii să se întâlnească şi să creeze conexiuni autentice cu cei din jur, însă nevoia de astfel de experienţe s-a intensificat.

Astfel, anul acesta, 88% dintre respondenţii la un sondaj de Valentine’s Day realizat de Free Now spun că nu văd niciun motiv pentru care nu ar sărbători această zi romantică.

Cele mai romantice oraşe din ţară pentru a petrece această zi sunt Braşov (30%), Sibiu (17%), Bucureşti (15%) şi Cluj-Napoca (12%), conform respondenţilor din 10 dintre cele mai importante oraşe din România care au participat la sondaj.

Pentru aproape 37% dintre românii care au răspuns la sondaj, unul dintre cele mai romantice moduri de a se plimba şi explora un oraş de Valentine’s Day, împreună cu persoana cu care se întâlnesc, este să împartă o maşină prin opţiunile de ridesharing sau taxi.

În schimb, pentru plimbări mai lungi, 46% ar alege maşina personală, iar 15% consideră romantice plimbările cu bicicleta, în ciuda vremii.

Aproape 28% dintre participanţii la sondaj spun că obişnuiesc să sărbătorească Ziua Îndrăgostiţilor printr-o ieşire la restaurant. Alţi 20% o petrec acasă cu persoana iubită, în timp ce 11% se bucură de plimbări în natură şi aproape tot atâţia aleg o ieşire în afara oraşului în care locuiesc.

Alte modalităţi populare de a petrece timpul cu această ocazie sunt ieşirile în oraş, relaxarea la spa, vizionarea unui film la cinema sau mersul la cumpărături, în timp ce un român din zece spune că nu sărbătoreşte deloc Valentine’s Day.

62% dintre respondenţii la sondaj spun că aleg să ajungă la destinaţia de Ziua Îndrăgostiţilor folosind o opţiune de ridesharing sau taxi. Principalul motiv este preocuparea pentru siguranţă pentru 45%, mai ales dacă au de gând să consume băuturi alcoolice în timpul întâlnirii. În acelaşi timp, 44% spun că astfel scapă de grija întârzierii la întâlnire, iar 36% consideră că acest mod de a călători le oferă mai mult confort şi o soluţie să nu-şi strice ţinuta în aglomeraţie sau din cauza vremii nefavorabile. Pe de altă parte, peste 20% consideră că ridesharing-ul le oferă libertate şi o cale rapidă de scăpare de la o întâlnire care nu merge bine şi 15% spun că e mai uşor să împartă o cursă cu persoana cu care se întâlnesc şi astfel să petreacă mai mult timp împreună.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
valentine’s day,
oraşe,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.