Cele cinci confederaţii sindicale dau în judecată Guvernul pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii

Autor: Aurelia Alexa Postat la 19 ianuarie 2015 35 afişări

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional au anunţat, luni, că dau în judecată Guvernul pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii prin OUG 86/2014, considerând că această prevedere este neconstituţională, au anunţat, luni, liderii sindicali.

Blocul Naţional Sindical (BNS), Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Naţională a Sidicatelor Libere din România - Frăţia şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian au arătat, într-o conferinţă de presă, că sunt solidare în demersul referitor la abrogarea prevederilor privind desfiinţarea Inspecţiei Muncii şi apariţia Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială.

Liderul BNS, Dumitru Costin, a precizat că în 29 decembrie 2014 a fost înregistrată o plângere prealabilă la Guvern, iar celelalte patru confederaţii s-au raliat şi, în 9 ianuarie, toate confederaţiile s-au adresat Avocatului Poporului, cerându-i să sesizeze Curtea Constituţională pentru ca aceasta să evalueze constituţionalitatea OUG 86/2014, respectiv a articolului 5, referitor la înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială.

Sindicaliştii au precizat că şi alte organizaţii sindicale, dar şi inspectorate teritoriale de muncă au sesizat Avocatul Poporului, fără ca acesta din urmă să ia vreo măsură, şi, în acest context, confederaţiile sindicale au decis să cheme Guvernul în contencios administrativ.

De asemenea, sindicaliştii au spus că vor scrie tuturor ambasadelor din ţările UE pentru a le semnala decizia Guvernului privind desfiinţarea Inspecţiei Muncii.

La discuţiile din 9 ianuarie cu avocatul Poporului, reprezentanţii confederaţiilor sindicale au arătat că prevederile articolului 5 din OUG 86 nu se justifică şi s-au pronunţat în favoarea existenţei unei instituţii a Inspecţiei Muncii independente, autonome, în subordinea Parlamentului, instituţie care să fie reglementată în continuare prin lege organică.

Avocatul Poporului a declarat că experţii instituţiei vor analiza petiţia înaintată de liderii confederaţiilor sindicale, aceasta urmând să fie soluţionată în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale.

Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială vor fi desfiinţate, iar în locul acestora va fi formată, prin comasare, o structură unică, denumită Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, în subordinea Ministerului Muncii, a decis Guvernul, la sfârşitul anului trecut.

Urmare a acestei decizii, în subordinea noii agenţii vor fi create, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, direcţii judeţene de muncă şi securitate socială, conform ordonanţei de urgenţă privind noua configuraţie a Guvernului.

Agenţia va fi condusă de un secretar de stat numit de premier, la propunerea ministrului Muncii şi va prelua personalul celor două structuri comasate, dar cu încadrarea în numărul maxim de posturi.

Confederaţia Sindicală "Cartel Alfa" a cerut, în 19 decembrie 2014, retragerea OUG privind comasarea Inspecţiei Muncii cu Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, considerând că această decizie încurajează frauda fiscală pe piaţa muncii şi transformă Inspecţia Muncii "într-un apendice politic cu caracter de ajutor social".

Potrivit "Cartel Alfa", Convenţia 81 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificata de Guvern, stabileşte principiile de desfăşurare a activităţii de inspecţia muncii, subliniind că aceasta trebuie plasată în cadrul unei autorităţii naţionale cu putere de supraveghere şi control.

Sindicaliştii au arătat că OUG 86/2014 a fost elaborată, adoptată şi publicată în Monitorul Oficial într-un "total secret", fără niciun fel de informare, consultare sau aviz din partea partenerilor sociali, procedură obligatorie şi necesară, cu atât mai mult cu cât este vorba de un act normativ care vizează "domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei muncii".

Sindicaliştii "Cartel Alfa" au mai anunţat atunci că vor depune o plângere pe acest subiect la Organizaţia Internaţională a Muncii, invitând şi ceilalţi parteneri sociali să adere la acest demers.

De asemenea, Grupul Parlamentar al PNL a cerut, în 22 decembrie 2014, Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG 86/2014.

PNL susţine că desfiinţarea Inspecţiei Muncii nu are caracter de urgenţă şi, mai mult, în loc să îmbunătăţească activitatea din domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei, o supune controlului guvernamental şi schimbărilor politice.

Liberalii spuneau că ordonanţa încalcă şi articolul 6 din Convenţia 81/1947 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care precizează că "personalul Inspecţiei va fi format din funcţionari publici al căror statut şi condiţii de serviciu le asigură stabilitatea în funcţie şi independenţa faţă de orice schimbare guvernamentală şi orice influenţă neprevăzută din afară."

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SINDICATE,
INSPECŢIA MUNCII,
/actualitate/cele-cinci-confederatii-sindicale-dau-in-judecata-guvernul-pentru-desfiintarea-inspectiei-muncii-13773144
13773144
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.