Cel mai mare proprietar de mall-uri din România, s-a prăbuşit la bursă după publicarea unui raport în care compania este acuzată de nereguli contabile

Postat la 01 decembrie 2018 538 afişări

NEPI Rockcastle s-a depreciat cu 14% miercuri la bursa de la Johannesburg din Africa de Sud în contextul în care un raport semnat de investitorii care mizează pe deprecierea preţului acţiunilor susţine că cel mai mare proprietar de mall-uri din România a operat falsuri contabile, scrie Bloomberg.

Cel mai mare proprietar de mall-uri din România, s-a prăbuşit la bursă după publicarea unui raport în care compania este acuzată de nereguli contabile

Grupul de investigaţii Viceroy, care pariază short pe acţiuni, arată într-un raport publicat miercuri că a descoperit “numeroase inadecvenţe în raportul financiar al NEPI Rockcastle”. Chiar şi fără a lua aceste aspecte în calcul, compania este supraevaluată comparabil cu alte acţiuni asemănătoare, potrivit Viceroy. De la începutul anului, acţiunile NEPI au scăzut cu 53%.

 

“Raportul este bazat pe numeroase erori factuale, informaţii înşelătoare şi afirmaţii false”, conform unei declaraţii NEPI, citată de Bloomberg. “Compania ia în considerare măsuri pentru a trage orice parte la răspundere pentru prezentare de informaţii înşelătoare.” Într-o notă informativă publicată la bursa de la Johannesburg, NEPI menţionează că Viceroy nu a contactat compania pentru a-i solicita comentarii şi un punct de vedere cu privire la aceste acuzaţii.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
raport,
bursa,
companie,
crestere,
mall

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.