Cel mai mare operator hotelier din lume deschide o nouă unitate în România. Unde se va afla acesta

Postat la 25 mai 2017 370 afişări  

Orbis Hotel Group, partener strategic al AccorHotels în Europa de Est şi unicul licentiator pentru toate brandurile AccorHotels din regiune, îşi consolidează dezvoltarea în România odată cu deschiderea Mercure Sighişoara, primul Hotel Mercure din afara Bucureştiului, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

Cel mai mare operator hotelier din lume deschide o nouă unitate în România. Unde se va afla acesta
Cel mai mare operator hotelier din lume deschide o nouă unitate în...

“În România, fiind una dintre cele mai dinamice pieţe din regiune, vizăm poziţia de lider de piaţă prin continuarea dezvoltării reţelei noastre de hoteluri, cu precădere prin încheierea de parteneriate cu potenţiali parteneri locali. Sunt încântat de sosirea brandului Mercure la Sighişoara, urmată de noi deschideri planificate pe întreg teritoriul României, confirmând astfel dinamismul startegiei noastre de dezvoltare în ţară.” – a comentat Gilles Clavie, Preşedinte şi CEO al Orbis Hotel Group.

Actualul Binderbubi Hotel şi Spa din Sighişoara se transformă alăturându-se renumitei reţele Mercure şi va fi administrat de Orbis Hotel Group în cadrul unui contract de management cu compania locală Daflog.
Mercure este o marcă non-standardizată de tip midscale a brandului AccorHotels ce oferă hoteluri de inspiraţie locală. Mercure este singura marcă midscale ce combină forţa unei reţele internaţionale cu angajament puternic pentru calitate şi experienţa agreabilă a hotelurilor puternic înrădăcinate în comunitatea locală.

Mercure Sighişoara Binderbubi Hotel şi Spa va dispune de 52 de camere, 3 săli de şedinţe, 2 restaurante, un bar şi un centru spa. Poziţionat la baza dealului Cetăţii, situat la confluenţa a trei cartiere săseşti transilvănene, oferă o privelişte spre cele mai importante atracţii ale locului, distingându-se printr-o perfectă armonizare şi încadrare arhitectonică în mijlocul unei zone plină de istorie. Hotelul este programat să se deschidă la sfârşitul trimestrului al III-lea al acestui an.  

 
 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

O dinastie pentru un tractor O dinastie pentru un tractor

Fabricile din ţări precum Austria şi Germania au fost la început un model pentru Mircea Oltean, care a preluat fosta uzină comunistă în care a lucrat ca angajat - Irum Reghin. A eficientizat fabrica, a investit în noi tehnologii, a adaptat oferta şi a reuşit să genereze un business profitabil. Acum, fiul său se angajează într-un pariu şi mai îndrăzneţ: tractorul agricol „made in Romania”, care să concureze cu producătorii mondiali de renume.

vezi continuarea
ZF.ro
Veşti URIAŞE pentru salariaţi care pot deschide ŞAMPANIA: Noua LEGE care ARUNCĂ în AER piaţa muncii Veşti URIAŞE pentru salariaţi care pot deschide ŞAMPANIA: Noua LEGE care ARUNCĂ în AER piaţa muncii
Oraşul din România care se transformă radical: Are străzi iluminate cu wifi şi bănci cu încărcare USB. A luat faţa celor mai mari oraşe europene precum Londra, Paris sau Amsterdam
ONE.ro
Incredibil. Cu cât era plătită Andreea Marin la "Surprize, surprize!" Incredibil. Cu cât era plătită Andreea Marin la "Surprize, surprize!"
Jennifer Aniston le-a arătat fanilor casa sa de 21 de milioane de dolari. "N-aş vrea să trăiesc în altă parte"
Cum arată fiica celebrului Stephen Hawking
Descopera.ro
Povestea NEŞTIUTĂ a GENIULUI muzicii din România. Primul CONCERT l-a susţinut în timpul botezului său, dar o MOARTE crâncenă avea să-i curme cariera Povestea NEŞTIUTĂ a GENIULUI muzicii din România. Primul CONCERT l-a susţinut în timpul botezului său, dar o MOARTE crâncenă avea să-i curme cariera
Planul PERICULOS de a ghida EXTRATEREŞTRII către Terra înseamnă şi modificarea Soarelui: „Numai aşa îi atragem”. Urmările ne vor afecta pe toţi
Existenţa oamenilor şi a Pământului este în PERICOL maxim. Anunţul TERIBIL făcut în urmă cu puţin timp de NASA provoacă PANICĂ
Go4it.ro
Religia SATANISTĂ a luat în vizor NETFLIX. Motivul ŞOCANT pentru care sataniştii atacă serviciile de streaming Religia SATANISTĂ a luat în vizor NETFLIX. Motivul ŞOCANT pentru care sataniştii atacă serviciile de streaming
SAMSUNG lansează telefonul va schimba totul. APPLE şi HUAWEI nici măcar nu au visat la asemenea tehnologie
După ce a doborât APPLE de pe locul al doilea, HUAWEI are tehnologia necesară să îngroape complet producătorul IPHONE-uri
Csid.ro
Postul intermitent: slăbirea preferată de vedete GALERIE FOTO Postul intermitent: slăbirea preferată de vedete GALERIE FOTO
Vopseaua de păr: substanţele toxice pe care le conţin unele produse
Murăturile din comerţ în România - de ce ne pot îmbolnăvi grav?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.