Cel mai luxos hotel al lumii este accesibil acum tuturor ca urmare a crizei coronavirusului. Cum aţi putea să beneficiaţi de serviciile acestuia

Autor: Andra Stroe Postat la 31 martie 2020 863 afişări

Cel mai luxos hotel al lumii este accesibil acum tuturor ca urmare a crizei coronavirusului. Cum aţi putea să beneficiaţi de serviciile acestuia

Ultimele săptămâni au fost dificile pentru toată lumea, şi este firesc să visăm la despre locuri îndepărtate. Însă chiar şi o escapadă la spa ar fi imposibilă, din cauza interdicţiilor de călătorie şi a măsurilor de distanţare socială. Cel mai bun lucru pe care îl putem face chiar acum este să avem grijă de noi şi de ceilalţi. De aceea, recent, Six Senses Hotels Resorts Spas, considerat drept unul dintre cele mai luxoase branduri de wellness şi ospitalitate de pe planetă, a anunţat că oferă noi instrumente care să ne ajute să ne adaptăm la noua normalitate – statul acasă, scriu cei de la Departures.com. 

Noua iniţiativă a companiei, „At Home With Six Senses” (Acasă cu Six Senses) va aduce în online renumitele sale programe de wellness.Programul va cuprinde sfaturi şi articole, tutoriale video, reţete, antrenamente şi multe altele, publicate pe sixsenses.com şi prin intermediul buletinelor informative şi al canalelor de social media. Conţinutul este împărţit în categorii, reprezentând fiecare dintre principiile filozofice ale companiei: pace interioară, hrană, somn, mişcare, stil de viaţă natural şi conectare.

Prima sesiune de mindfulness, lansată într-o serie de meditaţii zilnice live pe Facebook, a fost susţinută de Anna Bjurstam, care conduce secţiunea de wellness pentru întregul brand Six Senses. Ea, ca mulţi dintre noi, lucrează acum de acasă, ţinând şedinţele de meditaţie din sufragerie. După cum a menţionat Bjurstam, cercetările au arătat că acest tip de meditaţie „creşte dragostea şi stima de sine şi faţă de ceilalţi, lucru de care avem nevoie cu adevărat în aceste momente”.

Programul „At Home With Six Senses” se va baza pe cunoştinţele experţilor wellness din echipa companiei din întreaga lume. Şi, cu toate că resorturile Six Senses fac parte din categoria de lux – noile instrumente online sunt disponibile oricui, oriunde în lume, gratuit.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companie,
online,
experti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.