Ce trebuie să ştie toţi cei care vin la Iaşi de Sf. Parascheva. Sfaturi de la Poliţie pentru evitarea furturilor

Postat la 12 octombrie 2013 77 afişări

Peste 300 de poliţişti ieşeni din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, transporturi asigură ordinea şi liniştea publică în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice cu ocazia Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Ce trebuie să ştie toţi cei care vin la Iaşi de Sf. Parascheva. Sfaturi de la Poliţie pentru evitarea furturilor

De asemenea, poliţiştii din cadrul structurilor de Investigaţii Criminale intensifică activităţile de prevenire şi combatere a furturilor de şi din bagaje/poşete/buzunare, a tâlhăriilor, a infracţiunilor comise cu violenţă în interiorul/exteriorul Catedralei Mitropolitane şi în locurile unde se desfăşoară Sărbătoarea Vinului, Târgul Meşteşugarilor şi în Parcul de distracţii.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar - Veterinare, ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, ai Gărzii Financiare, vor organiza şi executa controale în locurile unde se comercializează produse agroalimentare, obiecte de cult sau specifice manifestărilor, pentru depistarea şi combaterea actelor de comerţ ilegal.

Poliţia Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zona centrală a municipiului, să circule cu prudenţă când trec pe lângă grupurile de pelerini, să folosească rute ocolitoare şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri care asigură devierea şi fluidizarea traficului.

Peste 40.000 de pelerini aşteaptau deja la coadă, sâmbătă, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Simeon, rândul credincioşilor întinzându-se pe o lungime de aproximativ trei kilometri. Cel mai important moment al pelerinajului de la Iaşi va avea loc luni, când este programată Sfânta Liturghie. Slujba se va desfăşura în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare, şi nu în curtea instuţiei, ca în anii trecuţi. La slujbă va asista şi premierul Victor Ponta.

Restricţii de trafic rutier

Poliţia Română informează că s-au instituit restricţii de trafic rutier pe următoarele artere: b-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt, str. Colonel Langa, str. Mitropoliei, str. Cloşca, str. Petru Movilă, str. Ipsilanti Vodă, str. Sfântul Andrei, str. Iancu Bacalu, Splaiul Bahlui Mal Stâng.

Afluirea/defluirea pelerinilor în/din municipiul Iaşi se face prin gările şi autogările din municipiul Iaşi, iar la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei prin bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi str. Mitropoliei, cu respectarea regulilor impuse de forţele de ordine, pentru această zonă şi perioadă.

Afluirea pelerinilor în municipiul Iaşi se execută pe următoarele artere rutiere: DN 24: Vaslui – Iaşi, DN 28: Roman – Târgu Frumos - Iaşi, DN 24 C: Botoşani – Iaşi, DN 28 B: Hârlău – Târgu Frumos – Iaşi, DN 28 A: Paşcani - Târgu Frumos – Iaşi, şi pe tronsoanele C.F.R. Vaslui – Iaşi, Paşcani – Iaşi, Dorohoi – Iaşi şi Aeroportul Internaţional Iaşi.

La nivelul I.P.J. Iaşi s-au constituit rezerve de intervenţie, care vor acţiona pentru întărirea elementelor de dispozitiv existente, dacă situaţia impune.

Poliţia le face următoarele recomandări pelerinilor şi turiştilor aflaţi la Iaşi în această perioadă:

Prevenirea furturilor din buzunare

- când vă aflaţi la cumpărături sau cu orice altă ocazie nu lăsaţi niciodată să se vadă câţi bani aveţi la dumneavoastră;

- ţineţi-vă poşeta sau geanta sub braţ, având permanent control asupra ei;

- nu ţineţi banii, actele sau portofelul în buzunare exterioare;

- nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu valorile pe care le aveţi la dumneavoastră.

Este bine de ştiut că hoţii care fură din buzunare caută spaţiile restrânse. Nu uitaţi: siguranţa personală trebuie să vă preocupe în primul rând pe dumneavoastră.

Prevenirea tâlhăriilor

Este necesar a evita deplasările neînsoţiţi, după lăsarea întunericului, prin zonele izolate, iar dacă vă simţiţi în pericol anunţaţi poliţia la numărul de telefon de urgenţă 112 - apel gratuit.

Nu acceptaţi, sub nicio formă, să însoţiţi persoane necunoscute. Mulţi infractori, sub pretextul că nu găsesc o anumită adresă sau că trebuie să vă spună ceva foarte important, vă atrag în diferite ganguri sau după clădiri unde vă pot tâlhări foarte uşor.

Dacă aţi fost victima sau martorul unei infracţiuni, nu ezitaţi să anunţaţi cât mai urgent poliţia la numărul de telefon de urgenţă 112 - apel gratuit. Încercaţi să reţineţi cât mai multe detalii despre infractori, cum ar fi semnalmentele lor şi direcţia către care s-au îndreptat pentru a creşte astfel şansa recuperării bunurilor care v-au fost sustrase.

Pentru un trafic rutier în siguranţă

Având în vedere că pe mai multe străzi din apropierea Catedralei Metropolitane din Iaşi sunt instituite restricţii de circulaţie, pelerinii care vin cu autovehicule din alte zone ale ţării sunt îndemnaţi să le parcheze la intrarea în municipiu şi să folosească mijloacele de transport în comun, pentru a se evita blocarea arterelor care asigură legătura cu lăcaşul de cult.

De asemenea, Poliţia le recomandă conducătorilor de autovehicule:

- să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier;

- să păstreze liber centrul intersecţiei;

- să nu blocheze calea de rulare a mijloacelor de transport public;

- să nu se angajeze în depăşirea coloanele de autovehicule oprite la semafor;

- să nu claxoneze inutil.

Pietonii sunt sfătuiţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi.

Sursa foto: Basilica

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

/actualitate/ce-trebuie-sa-stie-toti-cei-care-vin-la-iasi-de-sf-parascheva-sfaturi-de-la-politie-pentru-evitarea-furturilor-11502722
11502722
comments powered by Disqus
ZF.ro
Criza accelerează puternic aceste joburi. În ce zonă trebuie să vă uitaţi pentru viitor Criza accelerează puternic aceste joburi. În ce zonă trebuie să vă uitaţi pentru viitor
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
Mediafax
Efectul încrederii în vaccinul anti COVID-19 şi al tranziţiei de la Casa Albă: Bursele ating niveluri record Efectul încrederii în vaccinul anti COVID-19 şi al tranziţiei de la Casa Albă: Bursele ating niveluri record
Misterul paturilor de ATI, lămurit de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Situaţia locurilor la Terapie Intensivă în Bucureşti şi în ţară
MonitorulApararii
A fi sau a nu fi spionat: Snowden de Danemarca A fi sau a nu fi spionat: Snowden de Danemarca
Tranziţia de la Trump la Biden: modelul argentinian
MonitorulPartidelor
Când ar putea fi ales Vlad Voiculescu viceprimar general Când ar putea fi ales Vlad Voiculescu viceprimar general
Un politician acuză: Nimeni nu vrea să piardă pensiile speciale
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan: Vinovaţii fără vină COMENTARIU Valeriu Şuhan: Vinovaţii fără vină
Victimă a violenţei domestice ne întoarcem la ei pentru că nu avem alte pârghii. Ce se află în spatele lui ”se va schimba”

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.