Ce spune Budăi, despre salariul minim de 3.000 de lei

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 15 noiembrie 2022 99 afişări

Ce spune Budăi, despre salariul minim de 3.000 de lei

Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că intenţia sa este ca majorarea salariului brut minim pe economie la 3.000 de lei să fie introdusă cu data de 1 ianuarie 2023: „Sperăm să avem şi o decizie pentru a putea trece la etapa următoare şi anume testul IMM şi transparenţa decizională”.

„Cred foarte mult în dialogul social. (..) Mâine (miercuri-n.r.), în Consiliul Tripartid avem ca unic subiect salariul minim brut garantat în plată. Sperăm să avem şi o decizie pentru a putea trece la etapa următoare şi anume testul IMM şi transparenţa decizională”, a spus ministrul Muncii, despre majorarea salariului minim de la 1 ianuarie la 3.000 de lei.

El aminteşte că de la jumătatea anului 2022 a fost introdusă posibilitatea ca firmele să majoreze salariul minim cu 200 de lei, statul nu percepe nicio taxă.

„Până acum a fost la decizia angajatorului, acum ne dorim să o introducem în cei 3.000 de lei şi să continuăm această practică şi anume să nu îi taxăm”, a mai spus Budăi.

Întrebat dacă este posibilă introducerea unui nou prag de 200 de lei fără a fi impozitaţi, Budăi a afirmat: „Când porneşti un dialog, iei în calcul toate variantele. (..) Toate variantele sunt pe masă, însă noi ne dorim ca acest salariul minim să intre în vigoare de la 1 ianuarie”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
budai,
salariu minim,
decizie,
introducere,
majorare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.