Ce rol a avut BRD în noua finanţare sustenabilă de 30 mil. euro pentru Autonom Services ?
BRD a transmis că a fost implicată în intermedierea noii emisiuni de obligaţiuni realizate de Autonom Services, în valoare totală de 30 mil. euro, în cadrul unui plasament privat suprasubscris de investitori locali şi internaţionali.În cadrul tranzacţiei, BRD a acţionat în calitate de co-aranjor şi bookrunner, agent unic de structurare a obligaţiunilor corelate cu obiective de sustenabilitate şi agent de listare, contribuind la implementarea uneia dintre cele mai importante finanţări sustenabile corporative realizate recent pe piaţa locală de capital.
Emisiunea are o maturitate de cinci ani şi oferă un cupon fix de 5,97% pe an, plătibil anual.
“Autonom Services a finalizat cu succes a patra emisiune de obligaţiuni, prin care îşi consolidează ponderea acestei modalităţi de finanţare între alternativele de finanţare în condiţiile în care, în ultimii ani, şi-a crescut cota de piaţă pe segmentele serviciilor de leasing operaţional şi respectiv rent-a-car, printr-o creştere alertă, atât organică, cât şi prin achiziţii ale unor competitori. Astfel, Autonom Services îşi întăreşte statutul de afacere antreprenorială de mare anvergură prezentă la BVB, care a convins în mod sistematic investitorii instituţionali de calibru să-i finanţeze operaţiunile“, a spus Irina Neacşu, director executiv corporate finance, BRD Groupe Societe Generale.
Emisiunea reprezintă a treia finanţare de tip sustainability-linked realizată de Autonom Services şi reflectă integrarea obiectivelor de sustenabilitate în strategia de dezvoltare a companiei. Obligaţiunile urmează să fie listate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti.
« Succesul plasamentului şi nivelul ridicat al cererii din partea investitorilor confirmă interesul susţinut pentru instrumentele financiare de calitate disponibile pe piaţa de capital din România şi evidenţiază rolul activ al BRD în dezvoltarea segmentului de finanţări sustenabile şi a pieţei locale de obligaţiuni. Prin implicarea în această tranzacţie, BRD îşi reconfirmă angajamentul de a sprijini companiile în accesarea unor surse diversificate de finanţare şi în atingerea obiectivelor lor de dezvoltare sustenabilă », a transmis BRD.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











