Ce carte îţi recomandă Mădălin Roşu, CEO al Asirom, una dintre cele mai mari companii de asigurări din România
În rubrica „O carte pentru GenZ”, mergem direct la sursă şi îi întrebăm pe cei mai importanţi oameni din businessul românesc ce lecturi recomandă generaţiei tale. Astăzi, răspunsul vine de la Mădălin Roşu, CEO al Asirom.
El recomandă cartea Bushido – Codul Samurailor, scrisă de Inazo Nitobe.
„Trăim într-o lume agitată care pune mult prea mult preţ pe cum să fii sau să devii vizibil, se vorbeşte mult prea puţin despre valoare şi parcă sunt din ce în ce mai puţine programe care să te înveţe să devii valoros. Unii ar putea spune că dacă ai skill-uri poţi deschide uşi, însă doar caracterul te poate ţine în camera potrivită. <<Bushido>> este o carte despre curaj moral, disciplină şi integritate. Cu aceste valori poţi avea un avantaj real într-o lume din ce în ce mai competitivă, iar toate aceste principii ţin de fiecare din noi şi de cum începem să le construim într-un mod stabil şi care să persiste in timp. Iar pentru a realiza cât de important este să citim această carte ar trebui să ne amintim că în lumea de azi algoritmii îţi pot alimenta feed-ul. <<Bushido>> îţi poate modela caracterul. Depinde doar de tine ce vrei să alegi”, spune CEO-ul Asirom.
Mădălin Roşu se află în fruntea companiei Asirom din luna octombrie a anului 2023.
El este în acelaşi timp şi preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) din luna aprilie a anului 2017. Asirom este a patra cea mai mare companie de asigurări din România.
Ziarul Financiar a lansat „O carte pentru GenZ”, o nouă rubrică în platforma online ZF GEN Z – Feed-ul generaţiei tale, dedicată vouă, tinerilor din generaţia Z. Această nouă rubrică îşi propune să vă îndrume către cele mai interesante, neaşteptate şi benefice recomandări de lectură, venite însă nu din partea profesorilor sau a prietenilor, ci din partea celor mai importanţi oameni din businessul românesc.
„O carte pentru GenZ” va fi o rubrică permanentă în platforma ZF GEN Z şi îţi va aduce noi idei de lectură. Aici ne propunem să strângem cât mai multe recomandări de la CEOs, directori ai celor mai mari companii din România şi de la cei mai importanţi oameni din business, care să ajungă direct la tine şi să te inspire.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













