CBRE: În 2018 s-au livrat cu circa 30% mai multe spaţii comerciale faţă de 2017

Autor: Andra Stroe Postat la 04 martie 2019 65 afişări

Potrivit consultantului imobiliar CBRE, anul trecut au fost livrate spaţii comerciale care însumează 115.000 mp, cu 28% mai mult decât în 2017, dintre care majoritatea sunt situate în parcuri comerciale de dimensiuni mici şi medii.

CBRE: În 2018 s-au livrat cu circa 30% mai multe spaţii comerciale faţă de 2017

Conform reprezentanţilor companiei, una dintre cele mai puternice tendinţe manifestate pe acest segment al pieţei imobiliare este majorarea ponderii componentei online. În 2018 s-au înregistrat cu 30% mai multe vânzări prin intermediul canalelor online faţă de 2017, dar România este în continuare mult în urma pieţelor vestice, din acest punct de vedere, spun reprezentanţii companiei. Potrivit lor, creşterea vânzărilor online este responsabilă pentru extinderea spaţiului a numeroase magazine, care au început să funcţioneze şi ca showroom-uri. Din stocul total de spaţii comerciale moderne, 32% sunt situate în capitală, iar 68% se găsesc în restul ţării. Centrele comerciale au o pondere de 58% din totalul spaţiilor, rămânând formatul de retail preferat de dezvoltatori, iar 42% se constituie din parcuri comerciale. Un alt trend care a fost observat în 2018 este concentrarea interesului investitorilor către oraşe regionale mai mici, de rang secundar sau chiar terţiar, cum sunt Satu Mare, Baia Mare, Roman sau Bistriţa.

Cele mai mari trei proiecte de spaţii comerciale din 2018, cu o suprafaţă închiriabilă totală de 71.000 mp, construite în a doua jumătate a anului au fost: centrul comercial Shopping City Satu Mare (cca. 29.000 mp) - dezvoltat de NEPI Rockcastle; parcul de retail Value Center din Baia Mare (22.500 mp) - dezvoltat de Prime Kapital; şi parcul de retail Value Center din Roman (suprafaţă închiriabilă de 19.500 mp) - dezvoltat de Prime Kapital.

Proiectele comerciale terminate anul trecut sunt de dimensiuni mici şi medii. Tendinţa principală a fost de dezvoltare de proiecte mici, majoritatea celor livrate în 2018 având dimensiuni care se încadrează între 1.500 mp şi 9.000 mp. Printre direcţiile majore de dezvoltare remarcate în 2018, se numără şi deschiderea de micro centre în interiorul oraşelor, operate de reţelele de hypermaketuri, care încearcă astfel să fie mai aproape de clienţii lor. În a doua jumătate din 2018, Auchan a ajuns la 19 unităţi marca MyAuchan, iar acest curent va fi probabil urmat, în 2019, şi de alte lanţuri de magazine mari.

În ceea ce priveşte gradul de penetrare al categoriei, calculat pentru oraşele cu peste 300.000 locuitori, clasamentul este condus de Constanţa, cu 582 mp spaţii comerciale la mia de locuitori, urmată de Bucureşti (545 mp/ 1.000 locuitori), Cluj-Napoca (488 mp/ 1.000 locuitori), Timişoara (461 mp/ 1.000 locuitori) şi Iaşi (420 mp/ 1.000 locuitori).

De asemenea, 2018 a fost un an cu o activitate intensă şi din punctul de vedere al intrării a 23 de noi mărci pe piaţa locală, de la Hugo Boss sau Tag Heuer, cunoscuta marcă de ceasuri elveţiene, care a deschis în 2018 în Bucureşti singurul magazin monobrand din Europa de Est, până la Miniso, retailer japonez de produse pentru casă şi accesorii, retailerul vestimentar german KiK, Comma, retailerul vestimentar internaţional sau Camicissima, brandul italian de cămăşi bărbăteşti. Dintre mărcile nou intrate în România, 79% au preferat magazine situate în centre comerciale, în timp ce doar 21% au optat pentru amplasări stradale. În afară de numeroasele deschideri, în 2018 am asistat şi la ieşirea a trei branduri din România: Lancel, Armani Jeans şi Gusto Dominium.

Pentru 2019 a fost anunţată finalizarea a aproximativ 270.000 mp spaţii comerciale, dintre care 11% se vor afla în Bucureşti, iar 70% vor fi situaţi în centre comerciale.

În 2018, chiria prime (chiria de referinţă pentru 100 mp  în proiecte de clasă A, amplasate în cele mai bune zone) pentru centrele comerciale s-a situat in medie la 80 euro/ mp, iar în cazul parcurilor comerciale a oscilat între 8 şi 15 euro/ mp. Chiria prime în cazul unităţilor de retail stradale a fost în medie de 55 euro/mp. Specialiştii CBRE se aşteaptă ca preţul chiriilor să rămână stabil în perioada următoare, dând astfel posibilitatea jucătorilor de pe piaţa spaţiilor comerciale să absoarbă noile proiecte a căror dezvoltare va fi demarată în curând sau care sunt deja în construcţie.

Printre cei mai activi dezvoltatori ca număr de proiecte livrate, a fost Prime Kapital, responsabil pentru şase proiecte de spaţii comerciale, finalizate în 2018.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spatii comerciale,
livrare,
imobiliare

ALEPH STORY: De ce este energia în România mai scumpă decât în Italia sau Spania. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.