Câţi bani vrea ANAF să ia pe bunurile confiscate de la Dan Voiculescu

Postat la 27 octombrie 2015 1411 afişări

Comisia de evaluare din cadrul ANAF – AFP Sector 1 a finalizat analiza rapoartelor de evaluare pentru bunurile confiscate în urma sentinţei penale din dosarul ICA, în care unul din personajele principale este Dan Voiculescu.

Câţi bani vrea ANAF să ia pe bunurile confiscate de la Dan Voiculescu

Rapoartele de evaluare au vizat mai multe bunuri, precum un teren intravilan în suprafaţă de 29.000 de metri patraţi, un teren intravilan şi o clădire în suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi, un teren intravilan şi o clădire în suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, toate situate pe strada Gârlei în Bucureşti, dar şi un teren intravilan şi o clădire în suprafaţă de aproape 4.000 de metri pătraţi, situate pe şoseaua Bucureşti – Ploieşti.

La finalizarea analizei, Comisia de evaluare a procedat la corectarea în plus a valorilor cuprinse în raport, ajungându-se astfel la valoarea totală de 31.567.360 RON.

Informaţiile au fost publicate de ANAF pe site-ul propriu, iar rapoartele finale urmează să fie înaintate către MFP care are calitatea de proprietar al acestor bunuri, notează un comunicat de presă al ANAF.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cati-bani-vrea-anaf-sa-ia-pe-bunurile-confiscate-de-la-dan-voiculescu-14864213
14864213
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.