Cât de importantă este Dacia pentru Renault: Prima vizită a noului CEO Renault din afara Franţei a fost în România

Autor: Bogdan Alecu Postat la 25 iulie 2020 210 afişări

Cât de importantă este Dacia pentru Renault: Prima vizită a noului CEO Renault din afara Franţei a fost în România

Luca de Meo, noul CEO al Grupului Renault, a venit în România în vizită săptămâna trecută, săptămână în care au fost publicate şi rezultatele financiare ale Automobile Dacia şi când a avut loc adunarea generală a acţionarilor Automobile Dacia.

"O mare onoare a fost pentru noi să-l primim într-o vizită de două zile pe Luca de Meo, CEO al Grupului Renault în cadrul primei sale vizite în afara Franţei după preluarea conducerii companiei", a spus pe o reţea de socializare Christophe Dridi, preşedintele şi directorul general al Automobile Dacia.

Luca de Meo a vizitat inclusiv Centrul Tehnic de la Titu, unde sunt testate noile generaţii ale Logan şi Sandero – modele care ar putea fi lansate în luna septembrie a acestui an.

Cifra de afaceri a Automobile Dacia, cea mai mare companie din România, a scăzut cu 2,1% în 2019 faţă de 2018, la 5,204 miliarde de euro, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. În acelaşi timp, profitul companiei a scăzut cu 13,5% la 140 mil. euro, dar chiar şi aşa, este al doilea cel mai mare profit înregistra de Dacia în istoria sa. În ceea ce priveşte numărul angajaţilor, acesta a urcat la 14.761 de salariaţi, cu 38 mai mulţi decât în 2018.

Scăderea businessului vine în contextul în care producţia de maţini a Dacia a continuat să urce în 2019, cu 4,2% la aproape 350.000 de unităţi, cel mai înalt volum realizat până acum la Mioveni şi în contextul în care Duster a continuat să accelereze, urcând cu 11% în 2020 la peste 263.000 de maşini.

Pe de altă parte, anul 2019 aducea primele schimbări în industria auto pentru ce ar fi fost 2020, însă planurile companiei au fost schimbate radical – dacă în 2019 se discuta încă de o creştere a capacităţii de producţie la Mioveni, la 406.000 de unităţi, în februarie planurile erau puse pe hold. Iar dacă la începutul anului se discuta despre o stagnare sau o scădere uşoară a pieţei auto europene, pandemia a dus piaţa la o scădere de 20-30%, catastrofală pentru toţi producătorii auto europeni.

Anul 2020 va aduce, cel mai probabil, o nouă scădere în condiţiile în care producţia uzinei de la Mioveni în condiţiile în care în primele şase luni ale acestui an a scăzut cu 42% în primele şase luni ale acestui an, la 112.000 de unităţi.

Astfel, pe fondul pandemiei şi mai ales a închiderii centrelor auto din Europa de Vest în primăvara acestui an, Dacia a ajuns în S1 2020 la 16,8% din vânzările Grupului Renault la nivel mondial, faţă de 20,3% în perioada similară a anului trecut. Scăderea cotei a avut loc în condiţiile în care vânzările sale de autoturisme şi utiliare au scăzut cu 46,2% la 211.000 de unităţi, în timp la nivel de grup, luând în calcul toate mărcile, scăderea a fost de 35% la 1.256 mil. unităţi.

Dacia a înregistrat pentru prima dată în 2020 în iunie o creştere a înmatriculărilor de autovehicule noi pe piaţa franceză, în contextul în care în intervalul ianuarie-mai marca autohtonă a punctat scăderi de două cifre. În primele două luni ale anului înmatriculările Dacia au fost influenţate de schimbarea standardelor de emisii de dioxid de carbon – mult mai stricte din 2020 în condiţiile în care limita la nivel de grup este de 95 g CO2/km, faţă de o medie de peste 120 g CO2/km anul trecut.

Încetinirea scăderii de la Dacia vine în contextul în care săptămâna trecută Christophe Dridi, preşedintele şi directorul general al Automobile Dacia anunţa în premieră în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România faptul că are în plan ca până în septembrie să revină la producţia de dinainte de pandemie.

Uzina Dacia produce în prezent 1.250 de maşini pe zi, în trei schimburi, volum mai mic decât cel de 1.400 de maşini pe zi înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19, însă planul companiei este de a reveni treptat spre volumul iniţial. În mai producţia a fost reluată în două schimburi, a crescut treptat până la 1.200 de unităţi în iunie, 1.313 în iulie şi 1.400 din septembrie.

Creşterea Dacia vine ca o gură de oxigen pentru producătorii locali de componente, în contextul în care un sfert din cei 240.000 de salariaţi din auto sunt în continuare acasă în şomaj tehnic din cauza lipsei de comenzi.

Dacă în România chiar şi în timpul stării de urgenţă centrele auto au rămas deschise, în Franţa, Italia sau Spania, unele dintre cele mai mari pieţe europene pentru Dacia, acestea au fost închise, motiv pentru care practic şi vânzarea de maşini a fost sistată. Astfel, în lunile care au urmat, vânzările s-au apropiat de zero, iar înmatriculările au scăzut cu 80, respectiv 90% în martie şi aprilie. Odată cu relaxarea însă, scăderea s-a redus în mai la 51%, iar iunie a adus prima creştere.

În iunie înmatriculările de autoturisme şi comerciale Dacia au crescut cu 9% pe o piaţă franceză care a urcat cu 2,4%, motiv pentru care cota de piaţă a mărcii autohtone a ajuns la 5,5% în iunie faţă de 4,6% în primul semestru.

În contextul pandemiei de Covid-19, Grupul Renault şi-a suspendat vânzările şi activităţile industriale în majoritatea ţărilor începând cu jumătatea lunii martie şi a înregistrat o scădere a vânzărilor cu 34,9%, până la 1.256.658 de unităţi, în prima jumătate a acestui an, pe o piaţă în scădere cu 28,3%. Scăderea volumului vânzărilor Grupului s-a datorat în principal expunerii sale în ţările în care au existat norme stricte de izolare.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
renault,
dacia
Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti

Cea mai de succes poveste din imobiliarele româneşti a început în Iaşi, în urmă cu 20 de ani, odată cu deschiderea primului centru comercial din afara Bucureştiului şi a celui de al doilea mall al ţării.

vezi continuarea
ZF.ro
Tehnologia REVOLUŢIONARĂ care schimbă totul: Oraşele „deştepte” devin realitate şi pentru români Tehnologia REVOLUŢIONARĂ care schimbă totul: Oraşele „deştepte” devin realitate şi pentru români
Dezvăluiri: Ce vor românii de fapt de la un desert. Secretele unuia dintre cei mai cunoscuţi oameni din domeniu
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Luptătorul K1 Cătălin Moroşanu va deschide lista PNL pentru Consiliul Judeţean Galaţi Luptătorul K1 Cătălin Moroşanu va deschide lista PNL pentru Consiliul Judeţean Galaţi
Tudose, ironic: Prefectul de Brăila a fost la o şedinţă de partid.Nu s-a făcut politică, s-au recitat psalmi
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării
COMENTARIU Valeriu Şuhan Pe bune ? Nu-mi da vestea asta...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.