Carles Puyol va prezenta trofeul Cupei Mondiale la finala competiţiei din Brazilia

Autor: Leila Bolat Postat la 26 iunie 2014 24 afişări

FIFA a anunţat Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) că l-a ales pe Carles Puyol ca reprezentant al Spaniei la finala Cupei Mondiale din Brazilia, fostul fotbalist, câştigător al CM în 2010, urmând să prezinte trofeul, informează cotidianul As.

"Nu este o decizie a federaţiei spaniole, deoarece FIFA este cea care alege, dar cu siguranţă RFEF l-ar fi ales tot pe Puyol să reprezinte Spania la prezentarea Cupei Mondiale", scrie As.

Federaţia l-a contactat pe Carles Puyol după înfrângerea spaniolilor din meciul cu Olanda, scor 1-5, pentru a-l invita în cantonament ca să îşi motiveze foştii colegi. Puyol nu a putut atunci să facă deplasarea în Brazilia, dar le-a dat sfaturi jucătorilor pentru a trece peste eşecul din partida cu olandezii.

La finala din 2010 a Cupei Mondiale, din Africa de Sud, trofeul a fost dus pe teren de căpitanul de atunci al naţionalei Italiei, Fabio Cannavaro.

Finala Cupei Mondiale din Brazilia va avea loc în data de 13 iulie, la Rio de Janeiro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FOTBAL,
PUYOL,
CM
/actualitate/carles-puyol-va-prezenta-trofeul-cupei-mondiale-la-finala-competitiei-din-brazilia-12838470
12838470
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.