Europa nu se confruntă doar cu un deficit de forţă de muncă, ci cu o nepotrivire tot mai mare între competenţele pe care le oferă angajaţii şi cele de care au nevoie companiile. Acest dezechilibru reduce productivitatea, încetineşte investiţiile şi pune presiune pe competitivitatea economiei europene, spune Ronald Bachmann, profesor la Universitatea din Düsseldorf şi coordonator ştiinţific al proiectului european Horizon Europe SkiLMeeT.

Deficitul de forţă de muncă este una dintre cele mai discutate teme din economia europeană, însă profesorul Ronald Bachmann, keynote speaker în cadrul conferinţei „Deficitul şi excedentul de forţă de muncă în Europa – şi lansarea Raportului EURES 2025”  consideră că adevărata problemă este mai complexă.

Profesor la Universitatea din Düsseldorf, şef al departamentului «Labour Markets, Education and Population» din cadrul RWI – Leibniz Institute for Economic Research – şi coordonator ştiinţific al proiectului Horizon Europe SkiLMeeT, el spune că Europa plăteşte costul unui dezechilibru între competenţele disponibile şi cele cerute de economie. „Este foarte vizibilă această nepotrivire. Foarte pe scurt, aceasta înseamnă că oferta de competenţe nu este egală cu cererea de competenţe.

Iar acest lucru are efecte foarte importante şi negative asupra productivităţii şi asupra potenţialului de producţie.

Mai departe, conduce la investiţii mai reduse şi, în final, la niveluri mai scăzute de ocupare şi la o calitate mai slabă a locurilor de muncă”, explică Ronald Bachmann. Potrivit acestuia, efectele nu sunt vizibile doar în piaţa muncii, ci în întreaga economie europeană. „Una dintre marile provocări cu care ne confruntăm este faptul că Uniunea Europeană înregistrează o creştere foarte redusă a productivităţii muncii. Raportul Draghi arată că, din 2015, productivitatea muncii a crescut cu doar 0,7% pe an.

Dacă acest ritm continuă, el ar fi suficient doar pentru a menţine PIB-ul la un nivel constant până în 2050. Iar cele mai recente date, de după pandemia de COVID-19, sunt chiar mai slabe: aproximativ 0,5% creştere anuală”, spune profesorul. Comparaţia cu Statele Unite este relevantă, consideră el. „Dacă ne uităm la Statele Unite, acolo vorbim despre aproximativ 2% creştere anuală a productivităţii. Aşadar, avem o problemă serioasă de productivitate în Europa.

Piaţa muncii nu este singurul factor care explică această situaţie, însă este unul extrem de important, iar nepotrivirea competenţelor joacă un rol esenţial.” În opinia lui Bachmann, dezbaterea publică riscă însă să pună prea mult accent pe caracterul excepţional al actualelor crize şi prea puţin pe transformările structurale care au existat întotdeauna în economie. „Mi se pare foarte important să subliniez că nu este vorba despre ceva complet nou. Uneori, în dezbaterea publică sau politică apare ideea că avem atât de multe crize încât ne confruntăm cu o situaţie fără precedent şi nu mai ştim cum să reacţionăm. Dar această percepţie este greşită.” Profesorul aminteşte că economiile moderne funcţionează permanent prin procese de transformare şi adaptare. „Joseph Schumpeter şi mulţi economişti înaintea lui au explicat foarte clar că există întotdeauna un proces de distrugere creatoare.

Companiile ineficiente se restrâng sau dispar, apar firme noi, iar piaţa muncii se adaptează. Este un proces care există de foarte mult timp şi care devine chiar mai vizibil în perioade de recesiune sau în momente de schimbări structurale accelerate.” Din această perspectivă, soluţia nu este doar atragerea unui număr mai mare de angajaţi, ci dezvoltarea competenţelor şi adaptarea continuă a forţei de muncă la noile cerinţe ale economiei. „Problema nu este pur şi simplu lipsa lucrătorilor.

Problema este că oamenii şi locurile de muncă nu se mai potrivesc suficient de bine. Tocmai de aceea, investiţiile în competenţe, recalificare şi educaţie devin esenţiale dacă Europa doreşte să îşi îmbunătăţească productivitatea şi competitivitatea în următorii ani.” În opinia lui Ronald Bachmann, ritmul în care Europa va reuşi să reducă acest decalaj dintre competenţele disponibile şi cele cerute de economie va influenţa nu doar evoluţia pieţei muncii, ci şi capacitatea continentului de a susţine creşterea economică pe termen lung.

Ocupaţiile din sănătate şi construcţii rămân cele mai afectate de deficitul de personal

Deficitul de forţă de muncă continuă să fie unul structural în numeroase ocupaţii, multe dintre acestea fiind raportate constant ca deficitare într-un număr mare de ţări europene. Printre cele mai afectate se numără medicii specialişti şi de familie, asistenţii medicali, sudorii, instalatorii şi şoferii de camioane. În 2025, deficitul s-a accentuat în special în domeniul sănătăţii, pe fondul îmbătrânirii populaţiei, dar şi în construcţii, unde tranziţia verde stimulează cererea pentru electricieni, tehnicieni HVAC şi montatori de acoperişuri. În schimb, în sectorul ospitalităţii, lipsa de personal începe să se atenueze, în special în cazul măcelarilor şi bucătarilor, pe măsură ce efectele revenirii postpandemie se estompează. Raportul concluzionează că profesiile din sănătate şi construcţii sunt şi cele în care deficitul este cel mai sever, iar tendinţa generală este de agravare a lipsei de personal faţă de 2024.

Tranziţia verde şi inteligenţa artificială schimbă regulile jocului pe piaţa muncii

Dincolo de deficitul de competenţe existent deja în multe economii europene, piaţa muncii traversează o perioadă de transformări fără precedent. Inteligenţa artificială, tranziţia verde, decarbonizarea, creşterea preţurilor la energie şi schimbările din comerţul internaţional modifică rapid cererea de competenţe, iar companiile trebuie să se adapteze într-un ritm tot mai accelerat, spune Ronald Bachmann. „Economiile se confruntă simultan cu mai multe tranziţii.

Avem tranziţia digitală, iar aici inteligenţa artificială joacă probabil cel mai important rol. Avem apoi tranziţia verde şi procesul de decarbonizare, iar peste acestea se suprapun alte schimbări structurale, precum creşterea preţurilor la energie şi perturbările din comerţul internaţional şi din lanţurile globale de aprovizionare. Toate acestea afectează economiile europene”, afirmă profesorul. Germania este unul dintre exemplele cele mai vizibile ale acestor transformări, adaugă el, în special prin dificultăţile întâmpinate de sectorul manufacturier. „Ţara din care provin, Germania, se confruntă în prezent cu numeroase probleme în industria prelucrătoare, iar acestea sunt, foarte probabil, rezultatul interacţiunii dintre toate aceste schimbări.”

În opinia sa, aceste transformări modifică inevitabil şi cerinţele angajatorilor faţă de forţa de muncă. „Toate aceste crize şi provocări înseamnă, de fapt, că apar cerinţe noi privind competenţele de pe piaţa muncii. Iar atunci când cererea de competenţe se schimbă atât de rapid, creşte şi riscul apariţiei unui mismatch între ceea ce caută companiile şi ceea ce pot oferi angajaţii.” Profesorul identifică patru cauze principale care stau la baza acestui fenomen: mobilitatea redusă a forţei de muncă, capacitatea limitată de adaptare a angajaţilor la schimbările din locul de muncă, deciziile insuficient corelate din educaţie şi tehnologie şi modul în care societatea gestionează transformările economice. „Prefer însă să privesc lucrurile într-o manieră pozitivă. În loc să vorbim doar despre probleme, ar trebui să discutăm despre mecanismele prin care economiile şi pieţele muncii pot deveni mai adaptabile şi mai reziliente.”

Unul dintre aceste mecanisme este mobilitatea profesională, spune Bachmann, nu doar mutarea oamenilor dintr-o regiune în alta, ci şi capacitatea acestora de a-şi schimba locul de muncă sau chiar profesia. „Mobilitatea regională este foarte importantă, dar la fel de importante sunt mobilitatea între locuri de muncă şi mobilitatea ocupaţională. Faptul că oamenii îşi schimbă profesia sau îşi modifică profilul ocupaţional de-a lungul carierei reprezintă un mecanism esenţial de adaptare, despre care încă nu vorbim suficient.” Datele analizate în cadrul proiectului european arată că aceste schimbări există deja în toate economiile europene, însă ritmul diferă semnificativ de la o ţară la alta. „Vedem rate destul de ridicate atât ale schimbării locului de muncă, cât şi ale schimbării ocupaţiei.

Totuşi, în Statele Unite mobilitatea este de trei până la patru ori mai mare decât în Europa. În acelaşi timp, există diferenţe foarte mari între statele europene, generate de structura economiei, de sistemele educaţionale, de instituţii şi chiar de cultura fiecărei ţări.” Din acest motiv, avertizează profesorul, politicile publice uniforme riscă să nu funcţioneze. „Politicile de tip «one size fits all» sunt dificil de aplicat în Europa. Avem nevoie de politici suficient de flexibile încât fiecare stat să poată alege instrumentele care se potrivesc propriei pieţe a muncii.” O altă provocare majoră este îmbătrânirea populaţiei.

Odată cu creşterea vârstei, disponibilitatea angajaţilor de a-şi schimba profesia sau domeniul de activitate scade considerabil. „Mobilitatea lucrătorilor vârstnici este mult mai redusă. Dacă ai lucrat în aceeaşi ocupaţie timp de 10, 20 sau 30 de ani, probabilitatea de a schimba profesia este mult mai mică decât în cazul unui tânăr. Iar dacă punem această realitate în contextul schimbărilor demografice prin care trece Europa, înţelegem de ce aceasta devine una dintre cele mai mari provocări pentru piaţa muncii.”

Pregătirea la locul de muncă este esenţială. Cred că există încă un gol important în înţelegerea modului în care anumite ocupaţii reuşesc să îşi schimbe profilul de activitate şi să se adapteze noilor cerinţe. Ar trebui să cercetăm mai atent ce profesii reuşesc această transformare şi prin ce mecanisme.

Prof. Ronald Bachmann

Adaptarea competenţelor va conta mai mult decât schimbarea locului de muncă

O altă concluzie importantă a cercetărilor prezentate de Ronald Bachmann este că piaţa muncii nu se transformă doar prin oamenii care îşi schimbă profesia, ci şi prin schimbarea conţinutului muncii din interiorul aceleiaşi ocupaţii. Cu alte cuvinte, aceeaşi meserie presupune astăzi competenţe diferite faţă de acum câţiva ani, iar această tendinţă se va accelera pe măsură ce digitalizarea şi tranziţia verde avansează. „Vom avea tot mai mulţi lucrători în vârstă, iar aceştia se confruntă cu provocări specifice în ceea ce priveşte învăţarea pe tot parcursul vieţii. Tocmai de aceea, mobilitatea profesională este doar unul dintre mecanismele de adaptare. La fel de important este faptul că profilul ocupaţiilor se schimbă permanent, adică oamenii continuă să aibă aceeaşi profesie, dar fac lucruri diferite faţă de acum câţiva ani.” În cercetările sale privind tranziţia verde din Germania, profesorul a analizat dacă economia devine mai sustenabilă prin apariţia unor profesii complet noi sau prin transformarea celor existente. Concluzia este că cele două procese au o contribuţie aproape egală. „Am constatat că transformarea structurală a pieţei muncii este explicată în proporţie de aproximativ 50% de oamenii care îşi schimbă ocupaţia sau sectorul de activitate şi în proporţie de 50% de angajaţii care rămân în aceeaşi profesie, dar încep să facă lucruri diferite. De exemplu, cineva care acoperă acoperişuri poate continua să aibă aceeaşi ocupaţie, însă astăzi montează panouri fotovoltaice pe acoperişuri. Meseria lui s-a schimbat fără ca titulatura postului să se schimbe.” Acelaşi fenomen este vizibil şi în cazul digitalizării şi al adoptării noilor tehnologii. „Mesajul principal al cercetărilor noastre este că ocupaţiile care reuşesc să se adapteze din punct de vedere tehnologic înregistrează creşteri salariale mult mai mari. Adaptarea este benefică nu doar pentru companii, ci şi pentru angajaţi, deoarece ei ajung să câştige mai bine în timp.” În acest context, formarea profesională continuă devine una dintre cele mai importante investiţii pe care le pot face companiile. „Pregătirea la locul de muncă este esenţială. Cred că există încă un gol important în înţelegerea modului în care anumite ocupaţii reuşesc să îşi schimbe profilul de activitate şi să se adapteze noilor cerinţe. Ar trebui să cercetăm mai atent ce profesii reuşesc această transformare şi prin ce mecanisme.” Profesorul a oferit şi exemplul robotizării industriei germane, un proces care, deşi a redus numărul locurilor de muncă din producţie, a avut efecte mai nuanţate decât se anticipa. „Pe măsură ce au fost introduşi tot mai mulţi roboţi în industria manufacturieră, numărul locurilor de muncă din acest sector a scăzut. Însă cei care au rămas în industrie au beneficiat de costuri salariale şi venituri mai ridicate. În acelaşi timp, tot mai mulţi tineri aleg să se îndrepte către sectoarele de servicii, iar o parte dintre lucrătorii mai în vârstă ies mai devreme la pensie, ceea ce facilitează această transformare.” Totuşi, Bachmann avertizează că această soluţie nu poate funcţiona pe termen lung într-o Europă care îmbătrâneşte rapid. „Poate părea o tranziţie relativ lină, însă nu este neapărat soluţia ideală. Lucrătorii care ies anticipat din activitate lipsesc apoi de pe piaţa muncii, iar într-un context marcat de schimbări demografice această pierdere devine tot mai costisitoare.” În opinia sa, răspunsul trebuie să vină din educaţie şi dintr-o mai bună pregătire a oamenilor pentru profesiile viitorului. „Marea întrebare este cum putem depăşi cauzele acestui mismatch. Din perspectiva mea, există trei direcţii esenţiale: oferirea unei educaţii relevante, sprijinirea oamenilor în alegerea studiilor şi a profesiei potrivite şi, nu în ultimul rând, gestionarea inteligentă a acestor transformări. Schimbările nu cad pur şi simplu din cer. Ele pot fi modelate prin politici publice şi prin deciziile pe care le luăm astăzi.”

Educaţia trebuie să ţină pasul cu tehnologia, altfel decalajul de competenţe se adânceşte

Una dintre cele mai eficiente soluţii pentru reducerea deficitului de competenţe este actualizarea permanentă a programelor de formare şi adaptarea lor la cerinţele reale ale angajatorilor, susţine Ronald Bachmann. În cadrul proiectului european Horizon Europe SkiLMeeT, echipa sa a dezvoltat un instrument care măsoară, cu ajutorul inteligenţei artificiale, diferenţa dintre ceea ce învaţă oamenii şi ceea ce caută companiile. „Am construit un indice al mismatch-ului folosind programele de pregătire profesională şi regulamentele acestora, pe care le-am analizat cu ajutorul procesării automate a limbajului natural. Pe partea cealaltă, am analizat milioane de anunţuri de angajare, folosind aceeaşi tehnologie, pentru a identifica exact ce competenţe cer companiile. Punând împreună aceste două surse, am putut măsura diferenţa dintre competenţele oferite şi cele cerute de piaţă.” Rezultatele cercetării arată că simpla actualizare a conţinutului programelor de formare reduce semnificativ acest decalaj. „Am constatat că actualizarea curriculei reduce cu aproximativ 4,3 puncte procentuale ponderea competenţelor cerute de angajatori, dar care nu sunt oferite prin programele de pregătire. Din punct de vedere statistic, este un efect foarte mare. Practic, mismatch-ul începe să scadă imediat ce modificăm conţinutul pregătirii.” Problema este însă ritmul în care sistemele educaţionale reuşesc să se adapteze la schimbările tehnologice. „Curriculele cele mai expuse noilor tehnologii trebuie actualizate mult mai frecvent. Din păcate, în multe cazuri programele de studiu rămân neschimbate timp de 10, 15 sau chiar 20 de ani. Aici cred că trebuie să accelerăm foarte mult. Vestea bună este că, atunci când actualizarea este recentă, nivelul mismat­ch-ului scade considerabil.” În opinia sa, această nevoie de adaptare nu priveşte doar învăţământul profesional dual. „Conţinutul educaţiei trebuie să evolueze permanent. Acest lucru este valabil pentru învăţământul dual, dar la fel de mult pentru universităţi şi pentru programele de învăţare continuă desfăşurate în interiorul companiilor.” Tehnologia influenţează deja inclusiv deciziile pe care le iau tinerii atunci când îşi aleg profesia. Într-un alt studiu realizat în Norvegia, echipa coordonată de Bachmann a analizat impactul robotizării asupra alegerilor educaţionale. „Am observat un efect foarte puternic. Pe măsură ce robotizarea creşte într-o anumită ocupaţie, tinerii sunt tot mai puţin dispuşi să se înscrie în programele de formare profesională asociate acelei meserii. Oamenii îşi adaptează alegerile educaţionale în funcţie de schimbările tehnologice.” Profesorul atrage însă atenţia că nu toţi tinerii reacţionează la fel. „Există şi un grup care continuă să aleagă aceste ocupaţii, deşi gradul de automatizare este foarte ridicat. În general, aceşti tineri provin din medii educaţionale mai vulnerabile şi au şanse mai mici să finalizeze pregătirea profesională sau să obţină o calificare completă.” Din acest motiv, accesul la informaţii despre evoluţia pieţei muncii devine la fel de important ca educaţia propriu-zisă. „Informarea este absolut esenţială. Oamenii trebuie să ştie cum evoluează profesiile şi ce oportunităţi există înainte de a lua decizii privind educaţia sau cariera.” În opinia lui Bachmann, nici transformările tehnologice nu trebuie privite ca procese inevitabile asupra cărora societatea nu are niciun control. „Economiştii pieţei muncii au tendinţa să creadă uneori că aceste transformări pur şi simplu se întâmplă şi apoi trebuie să ne adaptăm la ele. Eu cred că ele pot fi modelate. Politicile publice influenţează direcţia în care evoluează inteligenţa artificială, viteza decarbonizării sau modul în care se schimbă economia.” Un exemplu este introducerea roboţilor în companii. Cercetările prezentate de profesor arată că firmele în care există dialog între management şi reprezentanţii angajaţilor reuşesc să implementeze tehnologia fără a afecta ocuparea forţei de muncă. „Am comparat companii care au introdus roboţi. Cele care aveau mecanisme solide de reprezentare a angajaţilor nu au adoptat mai puţină tehnologie. Dimpotrivă, au implementat roboţi mai performanţi, iar riscul ca angajaţii existenţi să îşi piardă locul de muncă a fost mai redus. Mai mult, lucrătorii, în special cei mai în vârstă, au beneficiat de salarii mai mari şi de perspective mai bune de angajare, în principal pentru că programele de formare au funcţionat foarte bine.” Concluzia profesorului este că piaţa muncii europeană se schimbă permanent, însă viteza acestor transformări este astăzi mult mai mare decât în trecut. „Pieţele muncii au fost întotdeauna într-o continuă transformare. Diferenţa este că astăzi schimbările sunt accelerate de tranziţia digitală, de inteligenţa artificială şi de tranziţia verde. Tocmai de aceea, adaptarea competenţelor nu mai este o opţiune, ci una dintre condiţiile esenţiale pentru competitivitatea economiei europene.”

„Economiile se confruntă simultan cu mai multe tranziţii. Avem tranziţia digitală, iar aici inteligenţa artificială joacă probabil cel mai important rol. Avem apoi tranziţia verde şi procesul de decarbonizare, iar peste acestea se suprapun alte schimbări structurale, precum creşterea preţurilor la energie şi perturbările din comerţul internaţional şi din lanţurile globale de aprovizionare. Toate acestea afectează economiile europene.“

Prof. Ronald Bachmann

Adaptarea continuă va face diferenţa între economiile care cresc şi cele care rămân în urmă

În concluzia prezentării sale, Ronald Bachmann subliniază că Europa are deja experienţă în gestionarea transformărilor de pe piaţa muncii, însă ritmul schimbărilor impus de inteligenţa artificială şi de tranziţia verde obligă statele şi companiile să accelereze procesul de adaptare. „Inteligenţa artificială şi celelalte transformări economice amplifică unele dintre cauzele deja existente ale mismatch-ului. Vorbim despre alegeri greşite privind educaţia şi profesia, despre mobilitatea insuficientă a forţei de muncă şi despre dificultatea de a adapta competenţele la noile cerinţe ale economiei.” Profesorul consideră însă că soluţiile sunt cunoscute şi că multe dintre ele au fost deja testate în ultimii ani. „Avem experienţă în ceea ce priveşte strategiile de adaptare. Ştim că actualizarea sistemelor de educaţie şi formare profesională funcţionează. Ştim că schimbarea conţinutului programelor de pregătire reduce deficitul de competenţe şi ajută piaţa muncii să răspundă mai bine nevoilor companiilor.” Pe măsură ce tehnologia schimbă tot mai rapid profesiile, mobilitatea profesională va deveni una dintre competenţele esenţiale ale viitorului. „Alegerile privind mobilitatea au fost importante şi până acum, dar vor deveni şi mai importante în viitor. Oamenii vor trebui să fie pregătiţi să îşi schimbe locul de muncă, ocupaţia sau competenţele de mai multe ori pe parcursul carierei.” În opinia lui Bachmann, această adaptare nu poate avea loc fără investiţii constante în informare şi recalificare. 

„Pentru ca acest proces să funcţioneze, accesul la informaţii şi programele de perfecţionare şi recalificare sunt absolut esenţiale. Oamenii trebuie să înţeleagă încotro se îndreaptă piaţa muncii şi să aibă posibilitatea de a-şi dezvolta competenţele pe tot parcursul vieţii profesionale.” Mesajul final al profesorului este că transformările economice nu trebuie tratate ca fenomene inevitabile, ci ca procese care pot fi orientate prin politici publice şi prin colaborarea dintre guverne, mediul de afaceri şi sistemul educaţional. „În cele din urmă, transformările trebuie modelate. Nu este suficient să reacţionăm la schimbări după ce acestea s-au produs. Putem influenţa direcţia în care evoluează economia şi piaţa muncii, iar acest lucru va face diferenţa dintre economiile care vor reuşi să rămână competitive şi cele care vor pierde teren în următorul deceniu.”