Camera Reprezentanţilor a votat o lege ce interzice NSA să mai colecteze în masă datele telefonice

Autor: Ioana Bojan Postat la 14 mai 2015 28 afişări

Camera Reprezentanţilor a votat miercuri o lege care interzice Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) să mai colecteze în masă datele telefonice ale americanilor, relatează New York Times în ediţia electronică.

Conform legislaţiei, aprobată de Camera Reprezentanţilor cu 338 de voturi pentru şi 88 împotrivă, Patriot Act va fi modificat pentru a interzice colectarea în masă de către NSA a datelor telefonice ale americanilor. În plus, legislaţia interzice colectarea datelor în baza unor instrumente precum scrisorile de securitate naţională, un fel de citaţii administrative.

Legislaţia nu beneficiază însă de aceeaşi susţinere în Senat, unde un grup bipartid care sprijină proiectul se confruntă cu opoziţia liderului majorităţii, senatorul Mitch McConnell, şi a altor senatori puternici care nu vor schimbarea prevederilor. Un alt grup, condus de senatorul republican Rand Paul, exercită presiuni pentru restricţii şi mai mari privind colectarea datelor.

Un compromis trebuie găsit până la 1 iunie, când prevederea din Patriot Act care permite colectarea datelor de către NSA expiră.

"Cred că am găsit un echilibru între a proteja atât securitatea, cât şi viaţa privată", a declarat Adam B. Schiff, membru democrat al Camerei Reprezentanţilor.

Legislaţia adoptată de Camera Reprezentanţilor "nu ne va menţine în siguranţă şi nici nu va proteja viaţa privată", a apreciat McConnell.

"Avem obligaţia de a proteja drepturile constituţionale ale fiecărui cetăţean american", a declarat la rândul său senatorul republican Ted Cruz. "USA Freedom Act pune capăt colectării în masă a datelor telefonice de la milioane de cetăţeni care respectă legea. Acesta este un lucru corect", a adăugat el.

Dezbaterea pe această temă, care s-a intensificat după ce eforturile de supraveghere au fost dezvăluite de Edward J. Snowden, a fost complicată de o decizie de săptămâna trecută a unei Curţi federale de Apel, care a declarat ilegală colectarea în masă a datelor telefonice de către NSA, dar şi de expirarea Patriot Act la sfârşitul lunii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
CONGRES,
NSA
/actualitate/camera-reprezentantilor-a-votat-o-lege-ce-interzice-nsa-sa-mai-colecteze-in-masa-datele-telefonice-14261944
14261944
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.