LIVE: Videoconferinţa Top Tranzacţii 2021: Ce a însemnat primul an de pandemie pentru piaţa locală de M&A? Ce urmează?

Camera Deputaţilor: Limitarea vârstei managerilor instituţiilor de cultură, eliminată în comisie

Autor: Alina Novaceanu Postat la 04 februarie 2014 50 afişări

Comisia de cultură a Camerei a decis, marţi, eliminarea din Ordonanţa 68/2013 prevederea privind limitarea la 65 a vârstei managerilor instituţiilor de cultură, la propunerea lui Ion Caramitru, Alexandru Arşinel, Dorina Lazăr, Gerge Mihăiţă, susţinută şi de ministrul culturii Gigel Ştirbu.

Reprezentanţii UNITER, actori şi directori de teatre, Ion Caramitru, Alexandru Arşinel, Dorina Lazăr, George Mihăiţă au susţinut în faţa deputaţilor din Comisia de Cultură, mai multe amendamente la Ordonanţa 68/2013, printre care şi eliminarea limitei de vârstă de 65 de ani pentru managerii instituţiilor de cultură şi introducerea posibilităţii ca aceştia să poată colabora cu instituţiile pe care le conduc şi să nu fie consideraţi a fi în conflict de interese.

Ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, a arătat că Ordonanţa 68/2013 a generat numeroase litigii şi contestaţii de când a intrat în vigoare şi că "legea nu trebuie să distrugă un sistem care funcţionează".

"Din punctul meu de vedere, nu cred că atingerea unui prag de vârstă poate duce la imposibilitatea exercitării unui mandate", a afirmat Ştirbu, arătând că susţine amendamentele pe care reprezentanţii UNITER le au.

Mai mulţi membri ai comisiei de cultură, Marton Arpad, Mădălin Voicu, Liliana Mincă, au spus că sunt de accord cu problemele ridicate de directorii instituţiilor de cultură.

Dorina Lazăr, actriţă şi director al Teatrului Odeon, a spus că membrii comisiei înţeleg nevoile teatrului românesc. "Vă asigur că niciun director de teatru trecut de 65 de ani şi cu Alzheimer nu se va crampona de scaun", a arătat Dorin Lazăr, adăugând că ar fi fost păcat dacă Holander nu ar fi putut să fie director al Operei din Viena pe motivul vârstei.

Ion Caramitru s-a referit şi la învăţământul artistic superior, arătând că acesta este la pământ din cauza prevederii din legea educaţiei naţionale care stipulează că şefii acestor institute trebuie să aibă doctorate.

Preşedintele Comisiei de Cultură, Florin Alexe, vârsta de pensionare impusă managerilor instituţiilor de cultură "era o barieră nedorită pentru anumiţi mari profesori, directori de teatre care, atât în România, cât şi afară, au făcut istorie şi au ajutat actul cultural".

Comisia de Cultură va continua dezbaterile la alte amendamente ale Ordonanţei 68/2013 şi va da votul final într-o şedinţă următoare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CAMERA DEPUTAŢILOR,
MANAGERI,
OUG
/actualitate/camera-deputatilor-limitarea-varstei-managerilor-institutiilor-de-cultura-eliminata-in-comisie-12021525
12021525
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.