Buzoianu vrea România fără deşeuri: Reguli stricte pentru importul de produse second-hand

Autor: Laura Buciu Postat la 23 martie 2026 5 afişări

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat în consultare publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind reglementarea strictă a importului de produse second-hand, în contextul creşterii numărului de situaţii în care astfel de bunuri ajung rapid să devină deşeuri pe teritoriul României.

Buzoianu vrea România fără deşeuri: Reguli stricte pentru importul de produse second-hand

Actul normativ, iniţiat împreună cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, introduce reguli clare pentru a preveni utilizarea abuzivă a etichetei de „second-hand” şi pentru a proteja sănătatea populaţiei şi mediul.

„România nu este groapa de gunoi a nimănui! Deşeurile nu trebuie să intre în ţară cu eticheta falsă de produse second-hand şi să ajungă apoi abandonate sau arse ilegal. Am văzut în teren consecinţele acestui fenomen şi am decis să intervenim legislativ. Nicio haină, nicio piesă de mobilier, niciun echipament nu mai intră pe piaţa românească fără să fie curăţat, dezinfectat şi certificat de un operator autorizat. Produsele periculoase identificate la frontieră vor fi returnate imediat în ţara de origine, pe cheltuiala operatorului, iar introducerea de bunuri uzate cu scop de eliminare devine infracţiune”, a declarat ministra mediului, apelor şi pădurilor Diana Buzoianu.

În ultimii ani, autorităţile au constatat în mod repetat că pe teritoriul României au intrat produse neconforme sau improprii utilizării, de la haine neigienizate şi anvelope uzate, până la echipamente electrice defecte, toate declarate ca fiind destinate reutilizării. În realitate, o parte semnificativă a acestora ajunge să fie abandonată pe câmpuri sau eliminată ilegal, generând riscuri majore pentru mediu şi comunităţi.

Proiectul de act normativ stabileşte obligaţia ca toate produsele second-hand introduse pe piaţa din România să fie verificate, igienizate şi însoţite de documente care atestă conformitatea. În cazul anvelopelor uzate, acestea pot fi comercializate doar dacă respectă standarde tehnice stricte privind siguranţa rutieră. Totodată, orice produs periculos identificat în punctele de frontieră sau pe piaţă este returnat imediat în ţara de provenienţă.

Un element central al noii reglementări îl reprezintă introducerea unui sistem digital de trasabilitate, SIATD RoSH, prin care fiecare transport de bunuri second-hand este înregistrat şi verificat înainte de intrarea în ţară. Mecanismul permite monitorizarea în timp real a fluxurilor şi intervenţia rapidă în cazul suspiciunilor de fraudă sau neconformitate.

Pentru nerespectarea prevederilor, sancţiunile sunt semnificative, incluzând amenzi de până la 100.000 de lei, precum şi răspundere penală în situaţiile în care faptele întrunesc elementele unei infracţiuni. Actul normativ clarifică, în acelaşi timp, că produsele second-hand reale, care respectă toate condiţiile legale, pot continua să fie comercializate în România.

Prin această iniţiativă, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor consolidează cadrul de control asupra fluxurilor de bunuri uzate şi transmite un semnal ferm că protecţia mediului şi a sănătăţii cetăţenilor reprezintă o prioritate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
buzoianu,
second hand,
deşeuri

Urmează Gala BM Women in Power, 23 martie 2026

COVER STORY. Dincolo de boardroom. Cum arată hobby-urile femeilor lider din România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.