Bursă. Grupul de IT Connections Consult şi-a majorat profitul de peste 10 ori în primul trimestru; acţiunile cresc cu 13% vineri

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 15 mai 2026 8 afişări

Bursă. Grupul de IT Connections Consult şi-a majorat profitul de peste 10 ori în primul trimestru; acţiunile cresc cu 13% vineri

Grupul de companii Connections Consult (simbol bursier CC), furnizor de soluţii şi servicii IT, a înregistrat un profit net de 7,9 mil. lei în ianuarie-martie 2026, un rezultat de aproximativ zece ori mai mare decât în aceeaşi perioadă de anul trecut, în vreme ce marja brută a urcat de la 7% la 36%.

„Sunt primele rezultate care reflectă în întregime noul model de business al companiei, după finalizarea vânzării diviziei de Service Delivery”, reiese din raportul financiar publicat la BVB după închiderea din 14 mai.

La ora publicării ştirii, acţiunile CC se apreciau cu 12,7%, pe un rulaj de 370.000 lei, ducând dinamica din ultimul an la 67% şi capitalizarea emitentului listat pe piaţa AeRO la 137 mil. lei.

Veniturile operaţionale au crescut cu 33%, ajungând la 25,8 milioane lei, susţinute în principal de segmentul Software Public şi de activităţile recurente. Profitul brut a urcat de la 1,33 la 9,37 milioane lei (plus 601%). Cheltuielile operaţionale s-au redus cu 8% în pofida creşterii afacerilor, semn că restructurarea structurii de costuri şi-a produs efectele. Marja brută a urcat de la 7% la 36% an/an, reflectând atât optimizarea operaţională, cât şi schimbarea ponderii liniilor de business.

„Creşterea profitului net cu 901% faţă de T1 2025 validează planificarea şi execuţia strategică a Connections şi pune bazele unei structuri robuste pentru ciclul 2026-2030.

Continuăm ce ne-am setat ca obiective: consolidarea segmentului Software, dezvoltarea activităţilor recurente şi creşterea eficienţei operaţionale, cu o investiţie tot mai clară în securitate cibernetică şi inteligenţă artificială”, spune Bogdan Florea, fondator şi co-CEO.

La martie 2026, segmentul Software Public concentrează 70% din veniturile trimestrului, urmat de activităţile de suport şi outsourcing. Ritmul trimestrului a fost influenţat de întârzierea aprobării bugetului de stat, care a decalat semnarea unor contracte publice, veniturile situându-se cu 12% sub estimările bugetate.

Dintre evenimentele semnificative ale perioadei se remarcă contractul AI & HPC încheiat cu o instituţie publică din România, în valoare de 45,9 mil. lei exclusiv TVA, cu recunoaştere integrală în 2026 – unul dintre cele mai importante contracte de infrastructură HPC (high performance computing) implementate în sectorul public românesc, prin dimensiunea şi complexitatea sa.

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Vrei să fii antreprenor? Vrei să faci bani? Inventează o nişă, creează o piaţă nouă!

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.