Bucureştenii vor putea intra la metrou direct cu cardul bancar. BCR şi Metrorex au dezvoltat o soluţie contactless pentru turnichete
BCR şi Metrorex au lansat o nouă soluţie de plată contactless la turnichetele de la metroul din Bucureşti, care face parte dintr-un amplu program investiţional al BCR de câteva milioane de euro pentru aproape toate mijloacele de transport în comun din România, a declarat Dana Dima, vicepreşedinte Retail şi Private Banking BCR.
“Noi am adaptat soluţia de plata NFC, care este la un grad de tehnologie ridicat şi respectă reglementările organizaţiilor de carduri . Am investit foarte mult în soluţie în general, nu numai în Bucureşti. Avem 11 oraşe în care soluţia de transport a fost implementată, printre care Cluj, Braşov, Iaşi şi Sibiu, care a fost primul oraş în care am implemntat soluţia, şi deja se observă o creştere a utilizărilor mijloacelor de transport în comun prin posibilitatea plăţii cu cardul contactless sau soluţiei NFC. “
Pentru utilizarea plăţii cu cardul contactless sau a soluţiei NFC, călătorii trebuie să apropie de turnichet orice card bancar contactless Visa sau Mastercard, indiferent de banca emitentă, după care vor primi înştiinţarea de “Acces liber”.
Citiţi mai multe pe www.zf.ro.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe go4it.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe gandul.info
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe csid.ro