Pe lângă cei aproximativ 50.000 de angajaţi ai instituţiilor europene din Bruxelles, un număr similar de persoane îşi desfăşoară activitatea în imediata lor vecinătate. Este vorba despre un adevărat „oraş paralel”, format din corporaţii, federaţii industriale, ONG-uri, think tank-uri, firme de consultanţă şi reprezentanţe regionale. Acest ecosistem vibrant, dinamic şi interconectat joacă un rol esenţial în modelarea politicilor europene.

Peste 400 de companii multinaţionale şi-au deschis birouri permanente în capitala UE pentru a urmări şi influenţa reglementările care le afectează domeniul de activitate. Firme precum Microsoft, Bayer, Enel sau Novartis investesc serios în echipe de relaţii instituţionale şi afaceri europene, într-un efort constant de a anticipa şi de a modela deciziile luate la nivel comunitar.

Deosebit de active sunt şi federaţiile industriale – în jur de 3.000 la număr – care reprezintă interesele economice ale sectoarelor-cheie din UE. Cu un personal cumulat de aproximativ
20.000 de persoane, aceste organizaţii acoperă totul, de la industria auto (ACEA), chimică (CEFIC) sau farmaceutică (EFPIA), până la tehnologie digitală (Digital Europe). Ele participă frecvent la consultări publice, organizează evenimente şi sunt interlocutori permanenţi ai Comisiei Europene.

Nici societatea civilă nu lipseşte din peisaj. Peste 300 de organizaţii neguvernamentale sunt active în Bruxelles, implicându-se în procesele legislative şi reprezentând interesele cetăţenilor, ale consumatorilor sau ale mediului. ONG-uri precum WWF (mediu), BEUC (protecţia consumatorilor) sau Oxfam (lupta împotriva inegalităţii) sunt actori respectaţi şi prezenţi în dezbaterile europene.

Un alt pilon important al ecosistemului bruxellez îl reprezintă centrele de cercetare şi reflecţie – aşa-numitele think tank-uri. Aproximativ 50 de astfel de instituţii contribuie cu analize, studii şi propuneri de politici, influenţând indirect direcţiile strategice ale Uniunii. Printre cele mai cunoscute se numără CEPS, Bruegel şi European Policy Centre (EPC).

În umbra marilor decizii se află şi firmele de consultanţă şi public affairs – aproximativ 300 la număr – specializate în relaţia cu instituţiile europene. Cu birouri deseori situate în apropierea sediilor-cheie din cartierul european, acestea oferă expertiză companiilor şi

organizaţiilor care vor să navigheze complicatul sistem decizional al UE. Nume precum Burson, Ogilvy, Logos sau Rud Pedersen sunt bine cunoscute în cercurile bruxelleze.

Un alt actor mai puţin vizibil, dar tot mai activ, îl constituie reprezentanţele regionale. În jur de 300 de regiuni şi landuri din întreaga Uniune – de la Veneto la Valencia, de la Bavaria la Bretania – au birouri proprii la Bruxelles. Acestea monitorizează legislaţia, accesează fonduri europene şi îşi promovează interesele locale în dialogul european.

În ansamblu, Bruxelles-ul este mai mult decât o capitală administrativă – este un laborator viu al democraţiei şi influenţei. În acest „oraş paralel”, se negociază interese, se construiesc alianţe şi se trasează direcţiile viitorului european. Iar cei care îi înţeleg mecanismele nu doar că ţin pasul cu schimbarea – ci o modelează.

În acest mediu complex, peste 500 de profesionişti români lucrează în aceste structuri europene – în companii, ONG-uri, federaţii industriale sau consultanţă. Ei nu reprezintă oficial statul român, ci organizaţiile în care activează. Cu toate acestea, prin expertiza, prezenţa şi reţeaua lor, ei creează punţi între România şi mecanismele decizionale ale Uniunii Europene.

Este o experienţă unică – o perspectivă dublă asupra UE şi asupra României. O interacţiune permanentă, dinamică, care produce idei, iniţiative şi conexiuni vitale pentru modernizarea şi europenizarea ţării.

Aceşti 500 de români nu sunt doar expaţi. Sunt resurse strategice, integrate profund în mecanismele europene, care pot ajuta România să înţeleagă, să anticipeze şi să influenţeze deciziile care o afectează.

România europeană înseamnă nu doar prezenţă instituţională, ci şi o reţea de relaţii inteligente şi colaborative cu aceşti oameni.

Românii care trăiesc şi lucrează în Bruxelles sunt, în general, conectaţi la ceea ce se întâmplă în România. Mulţi îşi doresc ca ţara lor să fie o voce respectată şi influentă în Uniunea Europeană. Însă dincolo de această dorinţă legitimă, realitatea este mai complicată.

Există oportunităţi remarcabile – poziţii strategice, expertiză solidă, acces direct la procesul decizional european. Însă convertirea acestor oportunităţi într-un avantaj clar pentru România nu e o chestiune de voinţă simplă şi nici o formulă matematică. De cele

mai multe ori, eforturile rămân individuale, iar sincronizarea cu priorităţile României este slabă sau inexistentă.

Relaţionarea la nivel macro – ideea că „diaspora” ca întreg ar trebui să colaboreze coerent cu statul – s-a dovedit, în practică, o utopie. Nu funcţionează, nici în Bruxelles, nici în altă parte. Ce poate funcţiona însă este o abordare realistă: analiză sectorială, proiecte punctuale, identificarea clară a felului în care fiecare dintre cei aproximativ 500 de români cu rol activ în structurile europene poate contribui nu doar la succesul UE, ci şi, concret, la modernizarea României.

Nu e nevoie de lozinci despre implicare. E nevoie de dialog real, de instituţii capabile să recunoască resursele existente şi să le folosească eficient. România nu duce lipsă de oameni buni la Bruxelles. Duce lipsă de un sistem care să ştie ce să facă cu ei.

• Dan Luca, specialist în comunicare strategică şi afaceri europene.