BREAKING Kovesi a atacat la CEDO revocarea din funcţia de şef al DNA

Postat la 08 ianuarie 2019 42 afişări

Laura Codruţa Kovesi a atacat la CEDO decizia prin care a fost revocată din funcţia de procuror-şef al DNA, plângerea fiind depusă în luna decembrie a acestui an. În plângere se arată că au fost atacate drepturile omului.

BREAKING Kovesi a atacat la CEDO revocarea din funcţia de şef al DNA

„Am formulat în luna decembrie 2018 o plângere, în nume personal, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care am arătat că au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte revocarea din funcţia de procuror şef al DNA ca urmare a Deciziei nr.358 din 30 mai 2018 pronunţată de Curtea Constituţională. 

 

Motivele pe care le-am invocat în acţiune au vizat faptul că, prin decizia sa, Curtea Constituţională a hotărât revocarea din funcţie, deşi, nu am avut calitatea de parte în conflictul soluţionat de instanţa constituţională, nu am fost citată în faţa Curţii Constituţionale şi nu am avut posibilitatea de a avea cel puţin calitatea de "intervenientă" pentru a exprima un punct de vedere în apărarea mea”, se arată într-un răspuns al Laurei Codruţa Kovesi, transmis de biroul de presă al Parchetului General.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
atac,
dna,
functie,
cedo,
laura kovesi,
sef

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.