BREAKING Actriţa Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată de urgenţă. Care este starea actriţei

Postat la 03 octombrie 2019 232 afişări

BREAKING Actriţa Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată de urgenţă. Care este starea actriţei

Actriţa Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată de urgenţă, joi, la Spitalul Elias din Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii instituţiei medicale.

"E internată de ieri, este în terapie intensivă, dar e conştientă, e cooperantă, nu e intubata sau ventilată", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă, pentru MEDIAFAX.

"Aceasta internare a survenit pe fondul decompensării unei boli cardiace mai vechi. Nişte probleme cardiace mai vechi acutizate", a mai spus acesta, care a adăugat că actriţa va mai rămâne internată cu siguranţa câteva zile.

Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune şi film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită "Doamna comediei româneşti", Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din "Cuibul de viespi", în regia lui Horea Popescu, Chiriţa din "Chiriţa în provincie", în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din "Liceenii", în regia lui Nicolae Corjos.

În anul 2011, în semn de preţuire a impresionantei activităţi artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
actrita,
internare,
botez,
urgenta

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.