Boc: Cer premierului Ponta adoptarea ordonanţei care permite autorităţilor să nu majoreze taxele

Postat la 06 ianuarie 2013 50 afişări

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a cerut, duminică, premierului Victor Ponta să emită, de urgenţă, o ordonanţă a Guvernului care să dea posibilitatea autorităţilor locale să nu majoreze taxele şi impozitele locale, iar în aşteptarea răspunsului la Cluj nu se achită taxe.

Emil Boc a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că a decis ca la nivelul municipiului Cluj-Napoca să nu se plătească, în perioada 7-11 ianuarie, taxele şi impozitele locale, aşteptând o reglementare a situaţiei.

"Cer premierului Victor Ponta să adopte, de urgenţă, ordonanţa care dă posibilitatea autorităţilor locale să nu indexeze cu 16 la sută taxele şi impozitele locale şi cer Guvernului să respecte promisiunile făcute public pentru a nu induce în eroare populaţia. Până la reglementarea situaţiei, în perioada 7 - 11 ianuarie Primăria Cluj-Napoca nu va încasa impozitele pe clădiri şi terenuri, în condiţiile în care în 3 şi 4 ianuarie aproape cinci mii de clujeni au plătit taxele şi impozitele locale la nivelul anului trecut, şi eu nu îmi permit să văd că aceştia sunt nevoiţi să mai stea o dată la coadă. Guvernul se bâlbâie şi nu are curajul să spună clar dacă aceste taxe şi impozite nu trebuie majorate. E bâlbâială, neştiinţă, ipocrizie, nu ştiu. Dacă eram prim-ministru, ardeau televiziunile de câteva zile încoace", a spus Boc.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Ponta,
taxe,
autorităţi
/actualitate/boc-cer-premierului-ponta-adoptarea-ordonantei-care-permite-autoritatilor-sa-nu-majoreze-taxele-10432727
10432727
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.