Blaga, despre denunţul lui Cocoş: Nu am, nici eu nici partidul, implicare în afacerea Microsoft

Autor: Andi Manciu Postat la 23 februarie 2015 54 afişări

Co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că nu are nici el personal, nici fostul PDL, o implicare în ”afacerea Microsoft”, iar până acum nu a fost solicitat de procurori să ofere lămuriri în acest caz, răspunzând astfel unei întrebări legate de un denunţ al lui Dorin Cocoş.

Blaga a fost întrebat cum vede faptul că a apărut un al doilea denunţ care face referire la numele său în dosarul Microsoft, cel al lui Dorin Cocoş.

”Personal nu am nici eu, nici partidul nici cea mai mică implicare în ceea ce denumiţi afacerea Microsoft, niciunul, de niciun fel. Dacă cineva are întrebări, când va avea, dacă procurorii vor dori lămuriri ca orice cetăţean al acestei ţări mă voi prezenta fără probleme. Nu m-a întrebat niciun procuror nimic”, a declarat Blaga.

Omul de afaceri Dorin Cocoş a făcut un denunţ în dosarul Microsoft în care a inclus relatări privindu-l pe Vasile Blaga, dar nu a făcut nicio referire la Elena Udrea, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Sursele citate nu au precizat care sunt persoanele nominalizate de Cocoş, în schimb au menţionat că firul mărturisilor acestuia duce până la Vasile Blaga.

Aceleaşi surse au spus că Dorin Cocoş nu a făcut nicio referire în denunţul său la adresa fostei sale soţii Elena Udrea.

Instanţa supremă a rămas, vineri, în pronunţare cu privire la propunerea anchetatorilor DNA privind măsurile preventive vizându-i pe Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae, în dosarul Microsoft.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BLAGA,
MICROSOFT,
/actualitate/blaga-despre-denuntul-lui-cocos-nu-am-nici-eu-nici-partidul-implicare-in-afacerea-microsoft-13875243
13875243
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.