Bitcoin-ul a atins o capitalizare de piaţă de 1.000 mld. dolari de două ori mai rapid decât Amazon şi de trei ori mai rapid decât Apple. Valoarea criptomonedei depăşeşte 63.000 de dolari

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 14 aprilie 2021 112 afişări

Bitcoin-ul a atins o capitalizare de piaţă de 1.000 mld. dolari de două ori mai rapid decât Amazon şi de trei ori mai rapid decât Apple. Valoarea criptomonedei depăşeşte 63.000 de dolari

Bitcoin-ul a stabilit un nou record de 64.000 de dolari înainte să scadă la circa 63.800, într-un raliu alimentat în mare parte de investitorii instituţionali.

Creşterile din ultimele zile au rezultat într-o capitalizare de piaţă de 1.200 de miliarde de dolari, conform datelor agregate de Coinmarketcap.com, citate de Business Insider.

Cea mai populară criptomonedă din lume a ajuns la o asemenea valoare în doar 12 ani, multe mai repede decât unele dintre principalel companii tech din Statele Unite.

Microsoft şi Apple au avut nevoie de 44 şi, respectiv, 42 ani să atingă o capitalizare de un trilion de dolari, de peste trei ori mai încet decât Bitcoin-ul. Între timp, Amazon şi Google au atins acest prag în 24 şi, respectiv, 21 de ani.

„Având în vedere ultimele rezultate, Bitcoin-ul ar putea depăşi performanţa activelor tradiţionale la un moment dat în viitor. Deşi activele din industria tech au crescut considerabil faţă de anul trecut, niciuna nu a reuşit să surclaseze Bitcoin-ul”, reiese dintr-un raport realizat de CryptoParrot, un simulator de tranzacţionare a criptomonedelor.

Între timp, Ethereum – a doua cea mai valoroasă monedă digitală – a depăşit 2.300 de dolari, în creştere cu aproximativ 5%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bitcoin,
capitalizare,
piata,
miliarde,
raliu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.