BIOGRAFIE: Sergiu Nicolaescu – o carieră prolifică, roluri antologice, filme mari

Postat la 03 ianuarie 2013 34 afişări

Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat joi, la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.

Sergiu Nicolaescu s-a născut pe 13 aprilie 1930, la Târgu-Jiu, oraş pe care l-a părăsit în 1935, întrucât familia sa se stabilise la Timşoara. În acest oraş urmează cursurile şcolii primare şi liceul. Între anii 1948 şi 1952 a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică din Bucureşti (Politehnica), practicând ingineria în perioada 1954-1965. Apoi a practicat operatorie de film, devenind regizor, actor, scenarist şi producător de film.

Primul film regizat de Sergiu Nicolaescu a fost "Scoicile nu au vorbit niciodată" (1962), un documentar de scurtmetraj, cel dintâi lungmetraj de ficţiune urmând să-l realizeze în 1966-1967. Este vorba despre "Dacii", o coproducţie româno-franceză impresionantă, cu o distribuţie pe măsură şi cu o figuraţie grandioasă, care au devenit apoi atribute ale tuturor filmelor sale istorice.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/biografie-sergiu-nicolaescu-o-cariera-prolifica-roluri-antologice-filme-mari-10424637
10424637
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.