Avertisment apocaliptic: România este ţara europeană unde se va pierde cel mai mare număr de joburi din cauza automatizării

Postat la 06 iulie 2018 27847 afişări  

Avertisment apocaliptic: România este ţara europeană unde se va pierde cel mai mare număr de joburi din cauza automatizării
Avertisment apocaliptic: România este ţara europeană unde se va... deschide galeria

România este ţara europeană unde se va pierde cel mai mare număr de joburi (61,93% din totalul locurilor de muncă existente) din cauza automatizării, potrivit documentului „Raportul asupra stabilităţii financiare” emis de Banca Naţională a României. Pentru a combate efectele negative ale acestui fenomen, o soluţie ar putea fi antreprenoriatul.

Conform unui studiu publicat de Forumul Economic Global care a avut loc la Davos la începutul acestui an şi la care au participat peste 30.000 de tineri din 186 de ţări, antreprenoriatul şi dezvoltarea unui climat propice start-up-urilor sunt factorii care pot sprijini dezvoltările economice viitoare.
La iniţiativa Forumului Economic Mondial s-a format în România Global Shapers, o reţea formată din tineri cu vârste sub 30 de ani; reţeaua vrea să adordeze şi să rezolve probleme locale dar şi globale, să pregătească tinerii pentru provocările viitorului. Reţeaua are peste 7.000 de membri şi huburi în 376 de oraşe din 156 de ţări, inclusiv în România. 

Future Makers, sprijinit de organizaţiile Global Shapers şi Social Innovation Solutions, este un program educaţional de antreprenoriat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani ce oferă premii totale în valoare de 20.000 euro pentru idei care propun soluţii concrete de rezolvare la provocările pe care viitorul ni le pregăteşte. Înscrierile sunt deschise până la 4 iulie şi estimările se referă la înscrierea a circa 100 de echipe.

„Proiectele valide vor fi selectate de un juriu care are ca rol nu doar selectarea celor mai bune proiecte, ci şi susţinerea viitoare a acestora cu sfaturi şi conexiuni”, spune Oana Ţoiu, curator al comunităţii Global Shapers din Bucureşti şi fondator al Social Innovation Solutions.
În juriul competiţiei se află coordonatorul global de la Forumului Economic Mondial al reţelei Global Shapers, Jaak Mikkel, care până recent a deţinut funcţia de CEO al Coca-Cola HBC România, Sergiu Neguţ, angel investor, Mihai Toader Pasti, cofondator al EfdeN, şi Sorina Câmpean, coordonarea parteneriatelor pentru antreprenoriat la Oxford.

Timp de mai multe luni (iulie-octombrie) echipele selectate vor trece printr-o perioadă de incubare, iar astfel tinerii antreprenori vor avea parte de întâlniri cu antreprenorii din domeniul lor de interes, sesiuni de mentorat, cursuri despre tendinţele viitorului, bazate pe rapoartele Forumului Economic Mondial, traininguri despre cum se obţine accesul la investiţii, despre managementul financiar sau cel al resurselor umane. În această perioadă, start-up-urile vor putea finisa ideile şi proiectele astfel încât la final să poată prezenta proiectul juriului. Marele premiu va fi de 5.000 de euro, apoi vor mai fi acordate alte cinci premii de câte 2.500 de euro, iar un alt premiu de 2.500 de euro va fi acordat pe baza votului public.

Competiţia este dedicată celor care au spirit antreprenorial, însă Oana Ţoiu consideră că această calitate este vitală nu doar pentru cei care vor să îşi dezvolte o afacere, „ci şi pentru multe dintre carierele viitorului, care se vor baza din ce în ce mai puţin pe procese prestabilite, căci acestea vor putea adesea să fie automatizate, şi din ce în ce mai mult pe spirit de iniţiativă, capacitatea de a lucra între domenii, de a reacţiona rapid şi a include feedbackul din piaţă, de a gestiona relaţii umane sau capacitatea de a învăţa şi a reînvăţa continu”.

În 2018, 71 de milioane de tineri cu vârste de până în 24 de ani nu sunt încadraţi în piaţa muncii, reprezentând un record istoric mondial conform International Labour Organization (ILO). În acelaşi timp, peste 50% din populaţia globului are sub 30 de ani, un alt record istoric al raportului între generaţii dominat de tineri. Iar aceasta însemnă că o mare majoritate a populaţiei globului trebuie pregătită altfel pentru provocările din piaţa muncii viitorului.

Odată cu avansul tehnologiei şi al automatizării proceselor de muncă, tot mai multe slujbe vor fi îndeplinite de roboţi, iar astfel oamenii vor fi nevoiţi să se reprofileze. Un raport al producătorului Dell Technologies arată că 85% din slujbele din 2030 încă nu au fost inventate. Pentru ca tinerii să fie pregătiţi pentru oportunităţile viitorului, este necesar ca şi sistemul de învăţământ să se schimbe, să se adapteze la nevoile pieţei. Totuşi, „România acum nu face asta ca ţară, nu discutăm despre cum ne poziţionăm faţă de schimbările tehnologice şi sociale şi nici ce strategie are România, în condiţiile în care alte ţări au miniştri ai inteligenţei artificiale sau ai strategiilor digitale”, explică Ţoiu.

Ea consideră că tinerii se vor pregăti singuri, prin accesul la internet, la cursuri şi că este nevoie ca tot mai multe programe precum Future Makers să apară la orizont pentru a face faţă schimbărilor. „Sistemul educaţional românesc este, în mare parte, în continuare construit pentru trecut. Puţini dintre absolvenţii actuali şi cei din promoţiile următoare sunt cu adevărat pregătiţi pentru o lume globalizată, în care noile tehnologii şi cooperarea între domenii şi discipline probabil vor face parte din ADN-ul multor joburi”, spune Oana Ţoiu.

Ea crede că provocările tinerilor vor consta în decalajul ce poate apărea între tinerii români şi cei din alte ţări. „Tinerii români care rămân în ţară au parte de o dublă provocare: una, de a se conecta la noile modele de business, de a plasa produse şi servicii pe pieţe regionale şi internaţionale, dar şi de a identifica, susţine şi dezvolta noi generaţii de tineri care să înţeleagă noua lume tehnologică în care intrăm şi să îşi dorească să facă parte din ea.”


O altă iniţiativă a organizaţiei pe care Oana Ţoiu o conduce şi care adresează problemele sociale este Social Impact Award, un program prezent deja în 20 de ţări din Europa, Africa şi Asia. Programul se adresează tinerilor care vor să producă o schimbare în societate şi îi susţine printr-o perioadă de incubare până în toamnă, vizite în afaceri sociale şi conectare cu tineri care au devenit deja antreprenori sociali. Premiile constau în prezenţa la conferinţe internaţionale în Africa de Sud şi Georgia şi investiţii de 5.000 de euro ca să îşi dezvolte ideea. 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe Tetelejurnal.ro

Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii. Din China în SUA şi din Dubai la Varşovia. Predau la universităţi de top din lume, lucrează pentru NASA sau în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi. Sunt antreprenori care au pus bazelor unor start-up-uri peste hotare. Sau sunt executivi care conduc businessuri regionale sau globale de top, cu afaceri de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Sunt cei care fac cinste României.

vezi continuarea
ZF.ro
(P) Cum mai stai cu matematica? (P) Cum mai stai cu matematica?
Cum să le dai aşa ceva? O problemă de clasa a 3a i-a băgat în ceaţă pe 90% dintre adulţii care citesc întrebarea. Tu ce înţelegi din asta
ONE.ro
Maurice Munteanu, reacţie dură la adresa referendumului. ”Când aţi văzut ultima dată doi bărbaţi sărutându-se pe stradă?” Maurice Munteanu, reacţie dură la adresa referendumului. ”Când aţi văzut ultima dată doi bărbaţi sărutându-se pe stradă?”
Iulia Albu, despre rochia purtată de Diana Dumitrescu în ziua nunţii. ”Îi place ceapa cu slănină”
Dezvăluire şocantă pentru Al Bano şi Romina Power! Ce s-a întâmplat cu fiica lor, dispărută în urmă cu 22 de ani
Descopera.ro
SECRETUL ascuns până acum din Transfăgărăşan, ''drumul dintre nori'', unul dintre cele mai frumoase din România - FOTO SECRETUL ascuns până acum din Transfăgărăşan, ''drumul dintre nori'', unul dintre cele mai frumoase din România - FOTO
Excavarea ruinelor unui templu egiptean a scos la iveală o DESCOPERIRE FASCINANTĂ! A stat ascunsă peste 2.000 de ani
Povestea INCREDIBILĂ a adevăratului ''Tarzan'', fiul unei prinţese din Rusia, care s-a retras în sălbăticie în urmă cu 60 de ani
Go4it.ro
Telefonul HUAWEI de top care promite să DISTRUGĂ noile iPhone XS în performanţă şi vânzări Telefonul HUAWEI de top care promite să DISTRUGĂ noile iPhone XS în performanţă şi vânzări
MÂINE se lansează cel mai PUTERNIC telefon din lume. Cu aşa preţ, era de aşteptat să nu dezamăgească
S-a întâmplat DIN NOU. Un Galaxy NOTE9 a explodat!
Csid.ro
Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO
Dislipidemie: cauze şi tratament
Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.