Autorităţile au sancţionat două hoteluri de patru stele din Mamaia chiar din prima zi a sezonului estival

Postat la 01 mai 2019 44 afişări

Autorităţile au sancţionat două hoteluri de patru stele din Mamaia chiar din prima zi a sezonului estival

Două hoteluri de patru stele din Mamaia vor fi sancţionate de comisarii de la Protecţia Consumatorului din cauza condiţiilor improprii descoperite în unele camere şi în bucătării. Zeci de kilograme de produse au fost retrase de la consum, iar mai multe camere vor fi oprite temporar de la închiriere.

Potrivit reprezentanţilor Comisariatului Judeţean pentru protecţia Consumatorului Constanţa, miercuri la prânz au fost efectuate controale la două hoteluri clasificate la patru stele din zona Mamaia Nord, în urma reclamaţiei depuse de către un client.

„Controlul a fost pe baza unei sesizări şi îndemn toţi consumatorii să procedeze la fel. Hotelul este renovat în ultimii ani, dar administrat necorespunzător. (…) Bucătăria are parte de dotări peste nivelul multora dintre bucătăriile controlate de noi, dar gestionarea acestora este lamentabilă. Întreţinerea echipamentelor şi a dotărilor ţine de modul în care angajaţii înţeleg să-şi respecte locul de muncă. Repet, dotările sunt la un nivel bun”, a explicat şeful CJPC Constanţa, Horia Constantinescu.

El spune că din cauza abaterilor constate, mizeria fiind una dintre acestea, conducerile unităţilor de cazare au fost invitate, joi, la sediul Comisariatului cu documentele ce privesc administrarea acestora, urmând să le fie comunicate atunci şi sancţiunile.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
hoteluri,
mamaia,
sanctiuni,
autoritati,
sezon

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.