Australia se apropie de UE după modelul Canadei. O nouă alianţă economică prinde contur
Australia urmăreşte cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relaţii mult mai strânse cu Uniunea Europeană şi nu exclude un parcurs similar. Canberra caută să-şi diversifice relaţiile comerciale în urma tarifelor impuse de administraţia americană.
Ministrul australian al Comerţului, Don Farrell, a declarat că guvernul de la Canberra se află pe aceeaşi lungime de undă cu autorităţile canadiene în privinţa aprofundării relaţiilor cu Uniunea Europeană şi că va urmări cu atenţie strategia premierului canadian Mark Carney, relatează The Independent.
Oficialul australian nu a precizat însă dacă ţara sa negociază deja o nouă formă de cooperare cu blocul comunitar şi nici ce structură ar putea avea un asemenea parteneriat.
Interesul vine într-un context în care Australia încearcă să-şi diversifice schimburile comerciale după ce exporturile sale au fost afectate de tarifele impuse de Statele Unite, în pofida relaţiei de securitate de lungă durată dintre Canberra şi Washington şi a acordului de liber schimb dintre cele două ţări.
Canada negociază o relaţie specială cu UE
Discuţiile dintre Ottawa şi Bruxelles ar putea merge considerabil mai departe decât cooperarea comercială tradiţională.
Potrivit informaţiilor citate de publicaţia britanică, Canada şi UE discută despre posibilitatea ca bunurile, serviciile şi lucrătorii canadieni din anumite sectoare strategice să beneficieze de o libertate sporită de circulaţie.
Printre domeniile vizate se numără inteligenţa artificială, energia, apărarea şi mineralele critice. Sunt analizate, de asemenea, proiecte comune de infrastructură, de la centre de date şi servicii de stocare în cloud până la reţele de sateliţi şi infrastructură pentru transportul energiei.
Premierul Mark Carney a respins însă ideea unei aderări propriu-zise a Canadei la UE, vorbind despre construirea unei „alianţe unice” cu blocul european.
Europa, alternativă într-o economie tot mai protecţionistă
Farrell a indicat că Australia este deschisă mai multor variante de cooperare viitoare cu Uniunea Europeană. Ministrul a descris economia mondială ca fiind tot mai împărţită între state care adoptă măsuri protecţioniste şi cele care continuă să susţină comerţul liber.
Apropierea este cu atât mai relevantă pentru statele UE, în condiţiile în care Australia deţine resurse importante de materii prime critice, esenţiale pentru industriile europene şi tranziţia energetică.
Relaţiile economice dintre cele două părţi au făcut deja un pas important: Australia şi Uniunea Europeană au semnat în martie un acord de liber schimb, după opt ani de negocieri. Înţelegerea elimină tarifele pentru aproape toate bunurile şi poate facilita accesul europenilor la mineralele critice australiene.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











