Aurul pierde statutul de refugiu şi scade cu aproape 13% într-o lună, pe fondul războiului din Iran şi al şocului energetic global. Cel mai preţios metal se îndreaptă spre cea mai mare scădere lunară de la criza globală din 2008

Autor: Robert Manea Postat la 31 martie 2026 5 afişări

Aurul pierde statutul de refugiu şi scade cu aproape 13% într-o lună, pe fondul războiului din Iran şi al şocului energetic global. Cel mai preţios metal se îndreaptă spre cea mai mare scădere lunară de la criza globală din 2008

Preţul aurului înregistra o uşoară revenire marţi dimineaţă, însă acesta rămâne pe traiectoria celei mai slabe performanţe lunare din ultimii aproape 17 ani, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu şi al creşterii accelerate a preţurilor la energie.

La momentul redactării ştirii, cel mai preţios metal are o creştere de 2,2% ajungând la un preţ de 4.622 de dolari per uncie. Totuşi, dacă ne raportăm la randamentul din luna martie acesta înregistrează un -12,6%, cea mai amplă mişcare din octombrie 2008, când declinul a atins 16,8%.

Evoluţia vine într-un context de incertitudine ridicată privind direcţia conflictului dintre SUA şi Iran, care a intrat în a cincea săptămână.

Potrivit informaţiilor publicate de The Wall Street Journal, preşedintele american Donald Trump le-ar fi transmis, săptămâna trecută, consilierilor că este dispus să încheie ostilităţile militare chiar şi în condiţiile în care Strâmtoarea Hormuz ar rămâne în mare parte blocată.

Într-o postare de astăzi pe platforma Truth Social, liderul de la Washington a declarat că statele care nu au dorit să se implice în „decapitarea Iranului” ar trebui fie să îşi procure resursele energetice direct din regiune, fie să apeleze la exporturile americane.

În ciuda statutului tradiţional de activ de refugiu, aurul este afectat negativ de actualul context, întrucât creşterea abruptă a preţurilor la petrol şi gaze amplifică aşteptările privind o accelerare a inflaţiei globale şi, implicit, o nouă rundă de majorări ale ratelor dobânzilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
iran,
scadere,
crestere,
energie
COVER STORY. Noua definiţie a ochelarilor. De la accesoriu la experienţă complexă definită de tehnologie, sănătate şi lifestyle

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.