Aurelia Luca a fost numită managing director al Skanska Property România

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 17 ianuarie 2018 354 afişări

Skanska Property România, divizia locală a unuia dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari la nivel global, anunţă modificări la vârful managementului din România. Marcin Łapiński, managing director pentru Skanska Property Romania & Ungaria predă rolul local către Aurelia Luca, care a ocupat poziţia de country director a Skanska Property România.

Aurelia Luca a fost numită managing director al Skanska Property România

În noua sa poziţie, Aurelia Luca va continua misiunea Skanska de a dezvolta clădiri de birouri sustenabile . Skanska este prezentă în România de 6 ani. Operaţiunile companiei se vor desfăşura în continuare în Bucureşti, unde este deja prezentă în zonele de centru-vest şi nord ale capitalei, prin proiectele Campus 6 (Politehnică) şi Equilibrium (Floreasca - Barbu Văcărescu).

“Sunt extrem de mândră să fiu liderul şi în acelaşi timp parte a unei echipe de oameni profesionişti, entuziaşti şi dedicaţi. Împreună vom continua fără îndoială drumul pe care am pornit in 2011”, Aurelia Luca, managing director, Skanska România.

Promovarea în noul rol înseamnă şi că Aurelia Luca va fi prima româncă aflată în consiliul de management regional al Skanska CDE (Commercial Development Europe) – ce are ca rol coordonarea activităţilor grupului suedez în România, Ungaria, Cehia şi Polonia.

Aurelia Luca are un Master în Economia Imobiliară, la Academia de Studii Economice Bucureşti şi mai bine de 16 ani de experienţă în domeniu, alăturându-se companiei în 2012 ca leasing manager şi devenind apoi country director la începutul anului 2016.

Compania este prezentă pe plan local din 2011 şi este parte a grupului suedez Skanska, lider mondial în dezvoltare imobiliară şi construcţii. Proiectele Skanska România vin ca răspuns la cererea de spaţii noi şi inovatoare din România, iar soluţiile sustenabile pe care le integrează ajută angajaţii să îşi atingă potenţialul maxim.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Skanska,
numire,
Aurelia Luca,
imobiliare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.