ATENTATE TERORISTE la Paris - LIVE UPDATE: Bilanţul oficial este de cel puţin 140 de morţi. Aproximativ 100 de oameni ar fi fost ucişi în luarea de ostatici din sala de concerte Bataclan. Teroriştii au fost neutralizaţi - FOTO, VIDEO

Autor: Mihai Draghici Postat la 14 noiembrie 2015 272 afişări

Cel puţin 140 de persoane au fost ucise în urma unor atentate teroriste multiple ce au avut loc, vineri seară, în mai multe zone din Paris. Potrivit ultimelor informaţii, aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal. Cel puţin două explozii, comise aparent de terorişti sinucigaşi, au avut loc în zona stadionului "Stade de France", în timpul unui meci de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei. În paralel, teroriştii au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din zonele Bichat, Charonne şi Bataclan, situate în centrul Parisului.

UPDATE 10:20 - Palatul Elysee îl corectează pe Francois Hollande, precizând că frontierele Franţei sunt deschise

Preşedinţia Franţei a oferit clarificări după ce preşedintele Francois Hollande a anunţat închiderea frontierelor, explicând că au fost reintroduse controale temporare la punctele vamale, dar circulaţia rămâne deschisă.

"Preşedintele François Hollande a dispus reintroducerea urgentă a controalelor la frontiere", a transmis Palatul Elysée.

"Nu este vorba de închiderea graniţelor, aşa cum anunţase iniţial preşedintele republicii", a explicat Preşedinţia Franţei.

UPDATE 10:15 - Premierul interimar Sorin Cîmpeanu i-a convocat pe oficiali din MAI şi MAE

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu i-a convocat sâmbătă, de la 10.30, la Palatul Victoria, pe oficiali din MAI şi de la MAE, pentru discutarea măsurilor care ar putea fi luate după atentatele de la Paris.

"Am convocat Consiliul Operativ al MAI şi reprezentanţi ai MAE la guvern", a precizat premierul interimar Sorin Cîmpeanu.

UPDATE 10:10 - Măsuri de securitate sporite la ambasadele şi consulatele din România

Măsurile de se securitate au fost sporite la ambasadele şi consulatele din Capitală şi din ţară, în urma atacurilor de vineri seară de la Paris, soldate cu moartea a cel puţin 140 de persoane.

"În urma evenimentelor din Paris, încă din cursul nopţii, au fost sporite măsurile de securitate la toate reprezentanţele diplomatice şi consulare, atât în Bucureşti, cât şi la nivel naţional, asigurate cu efective ale Jandarmeriei", au precizat reprezentanţii Jandarmeriei Române.

UPDATE 10:00 - Compania American Airlines suspendă temporar cursele aeriene spre Paris

Compania aeriană American Airlines a suspendat temporar cursele aeriene cu destinaţia Paris din cauza seriei de atentate din capitala Franţei, informează Le Figaro.

"Aeroportul internaţional Charles-de-Gaulle este deschis în prezent, dar noi am decis suspendarea zborurilor în aşeteptarea de informaţii suplimentare", a declarat un purtător de cuvânt al American Airlines.

UPDATE 09:30 - MAE: Nu avem nicio informare oficială că printre victimele de la Paris se află cetăţeni români

MAE a informat sâmbătă dimineaţă că, până la această oră, nu deţine nicio informaţie oficială conform căreia printre victimele atentatelor de la Paris se află şi cetăţeni români.

"Ambasada României la Paris continuă activ demersurile legale pe lângă autorităţile franceze competente pentru a obţine informaţii suplimentare şi pentru a verifica dacă printre victimele atacurilor se află şi cetăţeni români. Ministerul Afacerilor Externe informează că, până la această oră, nu există nicio informare oficială din partea autorităţilor franceze în acest sens", se spune în precizările MAE remise agenţiei MEDIAFAX.

UPDATE 09:25 - Zonele din Paris vizate de atacurile teroriste

Cel puţin şase zone din Paris au fost vizate de atacurile teroriste comise în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, bilanţul fiind de aproximativ 140 de morţi şi sute de răniţi.

Un oficial din cadrul Primăriei Parisului a anunţat în cursul nopţii 140 de morţi în atentate, iar Poliţia a confirmat cel puţin 126 de morţi, precizând că este vorba de un bilanţ preliminar.

UPDATE 08:54 - Simpatizanţii reţelei teroriste Stat Islamic salută atentatele din Paris

Simpatizanţii organizaţiilor teroriste au celebrat atentatele de la Paris, soldate cu aproximativ 140 de morţi, sugerând că sunt opera reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă Institutul SITE, specalizat în monitorizarea site-urilor islamiste.

"Parisul arde şi, în curând, toată lumea va simţi amărăciunea", au transmis prin Twitter simpatizanţi islamişti.

UPDATE 07:50 - Membrii formaţiei rock care concerta în sala Bataclan ar fi scăpat cu viaţă

Membrii formaţiei rock Eagles of Death Metal au scăpat cu viaţă în urma atacului comis în sala de concerte Bataclan din Paris, dar aproximativ 100 de spectatori au fost ucişi, afirmă surse citate de Washington Post.

UPDATE 07:30 - Cel puţin şapte terorişti sinucigaşi, implicaţi în atentate

Cel puţin şapte islamişti au comis atentate sinucigaşe la Paris, iar altul a fost împuşcat mortal de forţele de ordine, anunţă autorităţile, după atacurile teroriste soldate cu cel puţin 140 de morţi, informează cotidianul Le Figaro.

Trei terorişti s-au aruncat în aer în fata arenei sportive Stade de France, situată la periferia Parisului, unde se desfăşura un meci de fotbal amical între selecţionatele Franţei şi Germaniei.

Alţi cel puţin trei terorişti au comis atacuri sinucigaşe în Clubul Bataclan, altul fiind împuşcat mortal de forţele de ordine.

Un alt atac sinucigaş a avut loc în zona Voltaire din Paris.

UPDATE 02:55 - Cel puţin 140 de morţi în urma atacurilor teroriste din Paris - surse oficiale

Cel puţin 140 de persoane au fost ucise în urma atacurilor teroriste comise în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă la Paris, anunţă un oficial de la Primăria capitalei Franţei, citat de Reuters.

Conform oficialului citat, aproximativ 100 de persoane au fost ucise în momentul în care teroriştii s-au aruncat în aer în sala de concerte Bataclan, situată în centrul Parisului, imediat după asaltul forţelor speciale.

Nu este clar câţi terorişti şi câţi ostatici erau în sala de concerte. Conform unor surse, teroriştii s-au aruncat în aer în momentul intrării forţelor de ordine, provocând un carnagiu printre sutele de ostatici. Alţi ostatici au murit în schimburile de focuri dintre forţele speciale şi alţi terorişti.

Preşedintele François Hollande, premierul Manuel Valls, ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, şi ministrul Justiţiei, Christiane Taubira, s-au deplasat la locul masacrului.

"Autorii luării de ostatici au fost eliminaţi. Teroriştii capabili de astfel de atrocităţi trebuie să ştie că vor fi urmăriţi şi aduşi în faţa justiţiei", a declarat Hollande.

Sute de persoane asistau la concertul grupului hard rock Eagles of Death Metal în momentul atacului care a vizat Clubul Bataclan. Potrivit martorilor, în sala de concerte a fost "o baie de sânge".

Alte cel puţin 40 de persoane au fost omorâte în alte locaţii din Paris şi de la periferia capitalei Franţei.

Cel mai probabil este vorba de atentate coordonate care poartă marca unor organizaţii teroriste precum Al-Qaida sau Stat Islamic.

UPDATE 02:40 - Aproximativ 1.500 de militari, mobilizaţi în Franţa după atentatele de la Paris

Administraţia Francois Hollande a decis mobilizarea a 1.500 de militari în întreaga ţară, pentru misiuni de ajutare a Poliţiei şi Jandarmeriei, în contextul atentatelor de la Paris.

UPDATE 02:20 - Circa 100 de morţi în sala de concerte din Paris atacată de terorişti - surse

Aproximativ 100 de ostatici au murit în sala de concerte din Paris atacată de terorişti islamişti, anunţă surse din cadrul Poliţiei, citate de AFP.

Operaţiunea forţelor speciale franceze în sala de concerte s-a încheiat, teroriştii fiind eliminaţi.

Conform unor surse citate de AFP, aproximativ 100 de persoane au fost ucise în cursul asaltului forţelor de ordine.

Preşedintele François Hollande, premierul Manuel Valls, ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, şi ministrul Justiţiei, Christiane Taubira, s-au deplasat la locul masacrului.

Informaţia privind numărul morţilor nu a fost confirmată însă oficial.

Sute de persoane asistau la concertul grupului hard rock Eagles of Death Metal în momentul atacului. Martorii afirmă că zeci de persoane au fost ucise în sala de concerte, unde a fost "o baie de sânge".

UPDATE 02:00 - Jurnalist român la France Télévisions: Au fost atentate în şapte zone din Paris

Atacuri armate au avut loc vineri seară în şapte puncte din Paris, spune un jurnalist român de la France Télévisions, adăugând că este pentru prima dată când Franţa decretează stare de urgenţă, în baza unei legi din 1955, iar populaţia este anunţată prin toate canalele media să nu iasă din case.

Agenţia France Press a publicat pe contul său de Twitter o hartă a locaţiilor în care au avut loc atentatele teroriste.

UPDATE 02:00 - Teroriştii care luaseră ostatici într-o sală de concerte din Paris au fost neutralizaţi

Operaţiunea lansată de forţele speciale franceze în sala de concerte din Paris unde erau sute de ostatici s-a încheiat, cel puţin doi terorişti fiind neutralizaţi, anunţă surse citate de Le Figaro.

Operaţiunea forţelor speciale franceze a durat aproximativ 30 de minute. Conform unor surse, doi terorişti au fost împuşcaţi mortal.

UPDATE - 01:30 - Forţele speciale franceze au descins în sala de concerte Bataclan, unde sunt sute de ostatici 

Membri ai forţelor speciale au lansat un asalt în sala de concerte din Paris unde sunt sute de ostatici, fiind auzite explozii şi focuri de armă.

Imediat după asediul lansat de forţele de ordine au fost auzite patru explozii puternice şi schimburi de focuri.

Zeci de ostatici au fost eliberaţi.

Terorişti înarmaţi au luat sute de persoane ostatice în sala de concerte din zona Bataclan, în sectorul 10 al Parisului. În momentul atacului, în sală avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

UPDATE 00:43 - Bilanţul atentatelor din Paris este de cel puţin 60 de morţi - surse

Cel puţin 60 de persoane au fost ucise, iar alte sute sunt rănite în urma atacurilor teroriste comise vineri seară în Paris, anunţă surse din cadrul poliţiei citate de AFP.

UPDATE 00:30 - Nou atac cu arme automate în Paris

Un nou atac cu arme automate a fost semnalat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în cartierul Halles din Paris, relatează postul Europe 1.

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise, iar alte sute sunt rănite în urma atacurilor teroriste comise vineri seară în Paris, anunţă surse din cadrul poliţiei citate de AFP.

UPDATE 00:20 - Bilanţul atentatelor din Franţa este de cel puţin 40 de morţi

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise, iar alte sute sunt rănite în urma atacurilor teroriste comise vineri seară în Paris, anunţă surse din cadrul poliţiei citate de AFP.

Cel puţin două explozii, comise aparent de terorişti sinucigaşi, au avut loc vineri seară în faţa "Stade de France", în cursul unui meci de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei. La meci asista şi preşedintele Francois Hollande, care a fost evacuat în siguranţă.

În paralel, terorişti au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din zonele Bichat, Charonne şi Bataclan, situate în centrul Parisului.

În sala de concerte din zona Bataclan, în sectorul 10 al Parisului, persoane înarmate au ucise zeci de persoane şi ţin ostatice alte câteva sute. În momentul atacului, în sală avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

Autorităţile franceze par depăşite de situaţie.

Cel mai probabil este vorba de atentate coordonate care poartă marca unor organizaţii teroriste precum Al-Qaida sau Stat Islamic.

UPDATE 00:05 - Cel puţin 26 de morţi în urma atentatelor din Paris - surse

Cel puţin 26 persoane au murit în exploziile şi în atacurile cu arme automate comise vineri seară la Paris, anunţă surse din cadrul Poliţiei citate de AFP.

UPDATE 23:45 - Luare de ostatici într-o sală de concerte din Paris 

Persoane înarmate au luat mai mulţi ostatici în sala de concerte Bataclan din Paris, unde se desfăşura un concert rock, afirmă surse din cadrul Poliţiei franceze citate de AFP.

Potrivit unor surse din cadrul poliţiei franceze, cel puţin 60 de persoane au fost luate ostatice într-o sală de concerte.

Atacul a avut loc în sala de concerte Bataclan, unde era un spectacol al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

Potrivit unor martori, s-a auzit o explozie foarte puternică în timpul concertului şi zeci de focuri de armă.

Mai multe explozii şi incidente armate au avut loc vineri seară în centrul Parisului

Două explozii au avut loc în zona Stade de France, iar preşedintele François Hollande, care asista la meciul amical dintre reprezentativele Franţei şi Germaniei, a fost evacuat de serviciile de securitate.

În paralel, au fost semnalate cel puţin trei incidente armate în zonele Fontaine au Roi, Charonne şi Bataclan.

Într-o imagine surprinsă pe strada Charonne şi publicată de ediţia on-line a cotidianului Le Figaro se pot vedea mai multe cadavre acoperite cu nişte pături.

 

Ministerul francez de Interne a creat o celulă de criză.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FRANŢA,
ATENTATE,
/actualitate/atentate-teroriste-paris-live-update-bilantul-oficial-cel-putin-140-morti-aproximativ-100-oameni-ar-ucisi-luarea-ostatici-sala-concerte-bataclan-teroristii-au-neutralizati-foto-video-14886051
14886051
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.