Aprecierea record a francului a dus bursa elveţiană la cea mai drastică scăderere din ultimii 27 ani

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 15 ianuarie 2015 81 afişări

Indicele SMI al bursei elveţiene a scăzut cu 12% joi, marcând cel mai mare declin din ultimii 27 de ani, după ce francul elveţian s-a apreciat la un nivel record faţă de euro, în urma deciziei băncii centrale a Elveţiei de a renunţa la plafonul minim de curs valutar, transmite Bloomberg.

Acţiunile băncii Credit Suisse au scăzut cu 15,1%, în timp ce titlurile producătorului de ciment Holcim au coborât cu 11,6%. De asemenea, acţiunile producătorului de bunuri de lux Richemont au scăzut cu 14,7%, iar cele ale producătorului de medicamente Actelion, cu 14,3%.

Mişcarea Băncii Eleveţiei, care a hotărât să eliminie plafonul minim de 1,2 franci pentru un euro, a inversat şi trendul marilor burse europene, care au trecut pe scădere. Astfel, indicele DAX al bursei din Frankfurt a coborât cu 0,5%, iar indicele FTSE al bursei din Londra a scăzut cu 0,6%.

"Rata minimă de schimb valutar a fost introdusă într-o perioadă de supraevaluare excepţională a francului elveţian şi de incertitudine pe pieţele financiare. Moneda euro s-a depreciat cosiderabil faţă de dolarul american, ceea ce a determinat scăderea francului elveţian faţă de dolar. În această situaţie, banca a concluzionat că menţinerea ratei de schimb valutar pentru francul elveţian faţă de euro nu mai este justificată", se arată într-un comunicat al Băncii Nationale a Elveţiei.

Francul s-a apreciat cu până la 41%, la 85,17 centime pentru un euro, imediat după anunţul Băncii Naţionale a Elveţiei. Ulterior, moneda eleveţiană se tranzacţiona la 1,04135 unităţi pentru un euro la 11:43 (13;43 ora României) la Zurich.

Banca centrală a Elveţiei a decis în luna septembrie a anului 2011 să nu permită aprecierea francului peste paritatea de 1,2 unităţi/euro.

Analiştii apreciază că decizia a fost determinată de costurile mari presupuse de intervenţiile în piaţă pe care banca centrală le-a avut în ultimele luni, conform Financial Times.

Presiunea pentru renunţarea la plafonul de schimb valutar a crescut în ultimele luni, în condiţiile în care speculaţiile potrivit cărora Banca Centrală Europeană va începe un program de achiziţii de obligaţiuni a dus la deprecierea monedei euro.

"Intervenţiile Băncii Naţionale pe piaţa valutară din ultimele zile trebuie să fi costat destul de mult, împingând instituţia spre decizia surpriză de astăzi. Date fiind presiunile puse pe cursul euro/franc, o încălcare accidentală a plafonului minim ar fi afectat mai serios credibilitatea băncii centrale", a declarat Ipek Ozkardeskaya, analist al băncii Swissquote.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FRANC,
BURSĂ,
/actualitate/aprecierea-record-a-francului-a-dus-bursa-elvetiana-la-cea-mai-drastica-scaderere-din-ultimii-27-ani-13767499
13767499
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.