Apa Calipso a înregistrat o creştere de 25% în primul trimestru al anului curent şi se pregăteşte să lanseze sticla de 0,5 litri

Autor: Andra Stroe Postat la 16 mai 2018 58 afişări  

Apa Calipso, unul dintre principalii producători de apă de izvor din România, a raportat o creştere a vânzărilor de 25% în primele trei luni ale lui 2018, faţa de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea la trei luni vine pe fondul investiţiilor din anul 2017.

Apa Calipso a înregistrat o creştere de 25% în primul trimestru al anului curent şi se pregăteşte să lanseze sticla de 0,5 litri
Apa Calipso a înregistrat o creştere de 25% în primul trimestru al...

„Rezultatele sunt în linie cu obiectivele stabilite la începutul anului. Pe primele trei luni am vândut peste 50 de milioane litri de apă naturală de izvor”, afirmă Daciana Siderache, director general Apa Calipso.

Anul acesta, Apa Calipso lansează pe piaţă sticla de 0,5 litri. „Una dintre priorităţile noastre pentru acest an a fost lansarea sticlei Apa Calipso de 0,5 litri. Am reuşit să răspundem achizitorilor cu un produs de mare rulaj, după o investiţie de 300.000 de euro în extinderea capacităţii de producţie”, susţine Daciana Siderache. Începând de luna aceasta Apa Calipso de 0,5 litri ajunge la consumator prin intermediul magazinelor tradiţionale şi a hipermaketurilor.

Apa de izvor Calipso are un pH 8.0, similar cu cel al lichidelor din corpul uman. „Orice lichid îţi poate satisface setea, dar doar apa poate reface hidratarea organismului. Apa este un element esenţial în funcţionarea corectă şi sănătoasă a organismului, tocmai din acest motiv apa trebuie să fie naturală. Potrivit rezultatelor analizelor de laborator, apa naturală de izvor îmbuteliată de Calipso prezintă un nivel de nitriţi situat sub limita de detecţie a aparatelor de laborator şi un pH de 8.0, similar cu cel al lichidelor din corpul uman”, a subliniat Daciana Siderache, de profesie farmacist.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Citeşte pe Tetelejurnal.ro

Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii. Din China în SUA şi din Dubai la Varşovia. Predau la universităţi de top din lume, lucrează pentru NASA sau în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi. Sunt antreprenori care au pus bazelor unor start-up-uri peste hotare. Sau sunt executivi care conduc businessuri regionale sau globale de top, cu afaceri de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Sunt cei care fac cinste României.

vezi continuarea
ZF.ro
BREAKING NEWS! Acţiunile Renault s-au PRĂBUŞIT. Lovitură şoc pentru gigantul francez. Ce se întâmplă cu Renault şi Dacia BREAKING NEWS! Acţiunile Renault s-au PRĂBUŞIT. Lovitură şoc pentru gigantul francez. Ce se întâmplă cu Renault şi Dacia
BREAKING NEWS: S-a terminat! Guvernul aruncă BOMBA în România cu o ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ. Peste 200.000 de oameni rămân ŞOMERI. Vestea a venit ca un FULGER pentru cei care...
ONE.ro
Jurnalista Paula Rusu trăieşte doar cu un plămân. A aflat înainte de nuntă că are TBC Jurnalista Paula Rusu trăieşte doar cu un plămân. A aflat înainte de nuntă că are TBC
De ce şi-a retras Andreea Berecleanu copiii din şcolile de stat?
Cum a ajuns Smiley să facă atâţia bani: "Mi-am luat, în rate,...
Descopera.ro
Povestea INCREDIBILĂ a adevăratului ''Tarzan'', fiul unei prinţese din Rusia, care s-a retras în sălbăticie în urmă cu 60 de ani Povestea INCREDIBILĂ a adevăratului ''Tarzan'', fiul unei prinţese din Rusia, care s-a retras în sălbăticie în urmă cu 60 de ani
Întorsătură STRANIE la Observatorul Astronomic luat cu ASALT de agenţii FBI pe motiv de EXTRATEREŞTRI. ''Este un risc prea mare''
Diplomatul român care a SFIDAT ordinele comuniştilor şi l-a lăsat pe premierul Petru Groza fără un lucru extrem de valoros. ''SPARGE uşa dacă vrei, dar eu nu-ţi dau nimic''. Abia după 50 de ani, urmaşii lui l-au înapoiat
Go4it.ro
Dacă ai un telefon cu ANDROID, s-ar putea ca Google să îţi fi umblat în setări fără să ştii Dacă ai un telefon cu ANDROID, s-ar putea ca Google să îţi fi umblat în setări fără să ştii
Televizorul din CHINA cu AI care va schimba modul în ne uităm la programele preferate
O soluţie „high-tech” pentru STRES. Tehnologia care poate să reducă ZGOMOTUL din birouri aglomerate
Csid.ro
Dislipidemie: cauze şi tratament Dislipidemie: cauze şi tratament
Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă
Geanina Ilieş: alimentele de care nu se atinge

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.