Ce afacere vrea să-şi deschidă antreprenorul care a construit cel mai mare lanţ de cafenele din România

Autor: Ioana Matei Postat la 17 mai 2018 7468 afişări

Ce afacere vrea să-şi deschidă antreprenorul care a construit cel mai mare lanţ de cafenele din România

5 To Go, cel mai mare lanţ de cafenele din România în funcţie de numărul de unităţi, lansează în această săptămână prima unitate dintr-o serie de vehicule ce vor face parte din divizia mobilă 5 To Go Mobile. 

Planul de dezvoltare a diviziei 5 To Go Mobile prevede crearea de 5 cafenele mobile până la finalul anului şi o investiţie totală de aproximativ 250.000 de euro.

Primul autoturism modificat pentru a deveni o cafenea mobilă cu toate dotările aferente unei cafenele 5 To Go se află începând de vineri, 11.05, în cadrul evenimentului Art Safari din Piaţa George Enescu. Acest prim autovehicul transformat într-o cafenea mobilă este un Citroen de colecţie, un van transformat după modelul food-track-urilor de epocă, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.

Această nouă divizie va funcţiona de asemenea în baza unei francize şi a apărut din dorinţa publicului de a putea servii cafea şi alte produse 5 To Go în locuri în care amenajarea unei cafenele clasice este imposibilă sau în locuri cu public volant precum concerte, festivaluri sau târguri diverse.

“Ne dorim să ţinem cont constant de sfaturile şi dorinţele clienţilor nostrii şi, precum am procedat şi cu produsele premium sau cu un gramaj mai mare, introducând la cererea clienţilor gama 5 To Go PLUS, la fel am decis ca la sugestia lor, să lansâm o divizie mobilă de cafenele, pentru a putea fi prezenţi acolo unde ne este solicitat acest lucru. Aceste coffee-truck-uri vor putea fi de asemenea şi închiriate pentru diverse evenimente publice sau private, personale sau corporat,” spune Radu Savopol, cofondator al 5 To Go.

Cafenelele mobile 5 To Go Mobile vor fi complet echipate şi adaptate, astfel încât să ofere întreaga gamă de produse standard 5 To Go, de la băuturi pe bază de cafe şi smoothie-uri până la produse de patiserie precum sandwich-uri, cookies sau brownie.

În prezent, 5 To Go a atins numărul de 80 de cafenele şi puncte fixe de vânzare, urmând ca numarul să crească semnificativ până la finalul anului 2018, potrivit reprezentanţilor companiei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.