ANM: Ploi, ninsori şi vânt în toată ţara, de vineri până duminică

Autor: Departamentul Social Postat la 23 ianuarie 2015 39 afişări

Meteorologii au atenţionat că, de vineri seară până duminică dimineaţă, va ploua în cea mai mare parte a ţării, în Banat şi Oltenia cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15-20 l/mp, în zona montană, în Moldova şi local în Transilvania va ninge, iar vântul va atinge la rafală viteze de 70-80 km/h.

ANM: Ploi, ninsori şi vânt în toată ţara, de vineri până duminică

Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 10.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, la început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile.

În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi pe spaţii restrânse în rest.

În Banat şi Oltenia, cantităţile de precipitaţii vor fi mai abundente şi vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat, în zona deluroasă şi montană aferentă, 30-40 de litri pe metru pătrat.

În Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste, cu viteze ce vor depăşi la rafală 70-80 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului se vor semnala, local, în regiunile sudice şi pe arii restrânse în centru, cu viteze de 45-55 de kilometri pe oră şi izolat peste 55-65 de kilometri pe oră.

În cursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni va mai ninge în zonele montane, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte.

În regiunile sudice şi estice se vor cumula cantităţi de precipitaţii în jurul a 10 litri pe metru pătrat, se mai arată în informarea ANM.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
AVERTIZARE,
PLOAIE,
NINSOARE
/actualitate/anm-ploi-ninsori-si-vant-in-toata-tara-de-vineri-pana-duminica-13782198
13782198
comments powered by Disqus
Avocatul gulerelor albe Avocatul gulerelor albe

Mihai Mareş se numără printre primii avocaţi români care s-au specializat pe criminalitatea gulerelor albe, apărând executivi de top, antreprenori, afaceri dezvoltate în România sau subsidiare ale marilor multinaţionale. Dacă ne uităm la tensiunile din business din ultimii ani, atât de pe plan local, cât şi de la nivel internaţional, constatăm cu uşurinţă că pariul său a fost unul câştigător. Cum a ales acest domeniu şi care au fost paşii prin care a construit casa de avocatură Mareş & Mareş?

vezi continuarea
ZF.ro
Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante
ProMotor.ro
Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO
Șoferul unui BMW ÎNCEARCĂ să scape de amenda poliției. A crezut că metoda e GENIALĂ însă...
O șoferiță de DUSTER a produs haos în București. Totul în MARȘARIER
Descopera.ro
Ce a ieşit pe TOMOGRAFIILE infectaţilor cu coronavirus. „Este prima DOVADĂ!” Ce a ieşit pe TOMOGRAFIILE infectaţilor cu coronavirus. „Este prima DOVADĂ!”
Marile FALSURI despre coronavirus! Ce îţi poate face RĂU şi ce îţi poate face BINE
Microsoft a RECUNOSCUT că Windows 10 are o problemă serioasă, dar ne spune cum s-o REZOLVĂM
Go4it.ro
Citroen a lansat o maşină electrică mai IEFTINĂ decât un Logan! Nici măcar nu necesită permis de conducere Citroen a lansat o maşină electrică mai IEFTINĂ decât un Logan! Nici măcar nu necesită permis de conducere
Chiar dacă are cele mai scumpe telefoane, tot Apple vinde mai mult! Un IPHONE este cel mai bine vândut telefon din lume
Pot fi telefoanele la fel de dependente ca drogurile? Ce spun, de fapt, oamenii de ştiinţă
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.