Angela Merkel îi transmite un mesaj de susţinere lui Iurie Leancă înaintea alegerilor de duminică
Cancelarul german, Angela Merkel, i-a transmis premierului moldovean, Iurie Leancă, un mesaj de susţinere în vederea alegerilor legislative de duminică, relatează IPN în pagina electronică de vineri.
Merkel i-a urat succes premierului, dar şi întregului Partid Liberal-Democrat, din care face parte acesta, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului de la Chişinău.
"Sub conducerea dumneavoastră au fost consolidate eforturile pentru apropierea Republicii Moldova de Europa şi, astfel, au fost aprofundate relaţiile cu Uniunea Europeană. Scrutinul de duminică va decide dacă moldovenii îşi doresc să continue calea spre integrarea europeană şi să devină membri ai Uniunii Europene", afirmă cancelarul german.
Angela Merkel s-a arătat convinsă că este în interesul Republicii Moldova să continue calea modernizării. "Tocmai din acest considerent doresc să vă încurajez în angajamentul dumneavoastră de a convinge populaţia Republicii Moldova de necesitatea politicii de reformare", afirmă Merkel.
Ultima dată, Iurie Leancă şi Angela Merkel au avut o întrevedere în luna iulie, la Berlin, în cadrul vizitei oficiale a premierului moldovean în Germania, la invitaţia cancelarului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro