România a recuperat în ultimii ani o parte din decalajul faţă de Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte investiţiile private raportate la PIB, însă economia locală rămâne în continuare mult sub media Uniunii Europene la unul dintre indicatorii care măsoară nivelul de sofisticare şi capitalizare al unei economii, spune Andrei Cionca, CEO şi cofondator, Impetum Group.

Potrivit acestuia, progresul din ultimii doi ani a fost susţinut de alocările de capital, programele din PNRR şi câteva tranzacţii mari, însă economia reală rămâne în continuare insuficient penetrată de capital privat.

„Acum doi ani, în România, indicatorul investiţiilor private raportate la PIB era de trei ori mai mic decât media Europei Centrale şi de Est, iar media Europei Centrale şi de Est era de cinci ori mai mică decât media Uniunii Europene. Practic, indicatorul României era de 15 ori mai mic decât media Uniunii Europene. În ultimii doi ani am reuşit să ridicăm acest indicator la nivelul Europei Centrale şi de Est. Cu toate acestea, suntem încă de cinci ori sub media Uniunii Europene.”, a spus Andrei Cionca la ZF Bankers Summit 2026.

Ce a mai spus Andrei Cionca:

♦ Trebuie să ne uităm atent la acest indicator, pentru că atunci când pleci de la o bază mică, două-trei tranzacţii mari pot schimba semnificativ statistica, fără ca economia reală, acolo unde este cea mai mare nevoie de capital, să fie cu adevărat penetrată de investiţii.

♦ Există două modele clare de private equity. Primul este modelul clasic: ai o companie predictibilă şi sustenabilă, care creşte într-un anumit ritm. Vine un fond de investiţii şi spune: „Ai putea să te dezvolţi mult mai repede dacă injectăm capital.” În acel moment, banca parteneră vine şi ea cu finanţare şi se creează acel cerc virtuos. Cu cât compania devine mai mare şi are un model profitabil, apar sinergii şi economii de scară care îi cresc profitabilitatea.

♦ Al doilea model se referă la realitatea de astăzi. Suntem după cinci ani de crize suprapuse. Le-am măsurat prin Confidex şi deja nu mai ştim exact ce urmează, dar ştim sigur că va mai veni ceva. Realitatea din economia României, aşa cum o simţim noi, este că există o tensiune foarte mare. Marjele companiilor s-au comprimat semnificativ în ultimii ani. Multe firme au avut creşteri de costuri pe care nu au reuşit să le transfere suficient de rapid în preţuri şi atunci profitabilitatea lor s-a contractat.

♦ În acelaşi timp, costurile finanţării, fără de care aceste companii nu pot funcţiona, pentru că s-au dezvoltat în principal pe datorie, au crescut foarte mult în ultimii trei ani. Astăzi avem multe companii stresate financiar. Nu mai vorbim despre un model de creştere sustenabilă, ci despre nevoia unei intervenţii rapide.

♦ Dacă într-un model clasic de private equity o investiţie poate dura între şase luni şi un an, în acest caz companiile nu mai au acest timp. Ele pierd valoare în fiecare zi. Şi atunci fondurile de investiţii care vor interveni aici şi cred că vor apărea în perioada imediat următoare trebuie să acţioneze foarte rapid.

♦ În primul model, banca vine aproape natural lângă fondul de investiţii. Dacă ai un business sănătos şi cineva injectează capital, băncile vin singure. În schimb, în acest al doilea model, pe care eu îl consider o necesitate pentru economia României de astăzi, managerul de investiţii trebuie să fie şi un negociator foarte bun, capabil să alinieze interesele tuturor stakeholderilor.

♦ Aici nu există win-lose. Toată lumea trebuie să câştige, evident în măsura în care cashflow-ul şi profitabilitatea companiei permit asta. Eu cred că acest model de „special situations”, foarte răspândit în afară, va deveni necesar şi în România în următorii doi-trei ani, până când vom depăşi această perioadă de tensiune economică. Valoarea pe care o pot salva astfel de fonduri este, din punctul meu de vedere, mai mare decât valoarea creată în modelul clasic de private equity.

♦ Este mult mai mult loc pentru tranzacţii mai mici şi mai numeroase decât pentru puţine tranzacţii foarte mari, atunci când vorbim despre equity. Şi asta ar ajuta inclusiv băncile, din perspectiva balance sheet-urilor, pentru că aici este şi cea mai mare expunere numerică a lor. Aici este, de fapt, zona cu adevărat mare de potenţial a economiei româneşti.

♦ Companiile foarte mari au deja acces destul de facil la capital sau, în unele cazuri, nici măcar nu mai au nevoie de capital. Ştiu companii antreprenoriale impresionante care operează exclusiv cu bani proprii şi nu folosesc nici măcar capital de lucru bancar.